România, condamnată la CEDO în dosarul Mineriadelor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata unor despăgubiri de 115.000 de euro pentru victimele reprimării protestelor din iunie 1990, după ce a constatat că ancheta Mineriadelor “rămâne ineficientă după mai bine de 30 de ani”, în ciuda unei condamnări anterioare a statului român în acelaşi dosar, în 2014.

Curtea a constat, în unanimitate, că în această cauză a existat o încălcare a aspectului procedural al articolelor 2 (dreptul la viaţă) şi 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), relatează Aktual24.ro.

Cu titlu de satisfacţie echitabilă, Curtea a “stabilit că România trebuia să plătească un total de 115.000 de euro (EUR) (12.500 EUR pentru şase reclamanţi şi 20.000 EUR pentru doi reclamanţi) cu titlu de daune morale”.

În hotărârea pronunţată marţi, 12 decembrie, de Camera 1 în cauza Ştefan-Gabriel Mocanu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat acuzaţiile formulate de victimele sau de moştenitorii victimelor represiunii protestelor antiguvernamentale care au avut loc la Bucureşti în iunie 1990 cu privire la lipsa unei anchete efective.

Curtea a constatat că, chiar şi după constatarea iniţială a unei încălcări – în hotărârea Mocanu şi alţii împotriva României din 17 septembrie 2014 – în legătură cu o anchetă privind evenimente importante pentru societatea românească, au fost constatate o serie de deficiente şi lipsuri în ancheta ulterioară, care au justificat anularea nu numai a cererii procurorului de începere a urmăririi penale, ci şi a mai multor măsuri de anchetă, şi au implicat o încălcare a cerinţelor procedurale prevăzute la articolele 2 şi 3 din Convenţie.

În temeiul articolului 46 (forţa obligatorie şi executarea hotărârilor), Curtea a solicitat statului român să ia toate măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea unei anchete care să fie în măsură să elucideze cu promptitudine şi rapiditate circumstanţele – în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 – în care a survenit moartea tatălui reclamanţilor Ştefan-Gabriel şi Maria-Raluca Mocanu şi relele tratamente la care ar fi fost supuşi ceilalţi reclamanţi.

Reclamanţii sunt nouă cetăţeni români care s-au născut între 1949 şi 1990. Şapte dintre ei au acuzat că au fost supuşi la rele tratamente în timpul represiunii protestelor antiguvernamentale care au avut loc în Piaţa Universităţii din Bucureşti în iunie 1990, după căderea regimului comunist; doi dintre reclamanţi (Ştefan-Gabriel Mocanu şi Maria-Raluca Mocanu) au acuzat circumstanţele în care a survenit moartea tatălui lor (Velicu-Valentin Mocanu) în urma unui foc de armă tras în timpul aceloraşi evenimente.

Reclamanţii au susţinut că ancheta autorităţilor române a fost ineficientă şi nu a reuşit să identifice persoanele responsabile de evenimentele reclamate şi, după caz, să le sancţioneze. Şapte reclamanţi au invocat articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) şi doi au invocat articolul 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie.

Curtea a arătat că a constatat în cauza Mocanu şi alţii c. România (din 17 septembrie 2014) că ancheta – care, la momentul celor mai recente informaţii disponibile (la 2 octombrie 2013):

• era pendinte de peste 23 de ani, şi de peste 19 ani de la ratificarea Convenţiei de către România;
• a fost marcată de lungi perioade de inactivitate;
• că existau îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea anchetelor efectuate de procurorii militari;
• că au fost efectuate foarte puţine măsuri de anchetă în legătură cu plângerile penale depuse de persoanele agresate la sediul televiziunii de stat şi că instanţele nu au reuşit să stabilească circumstanţele relelor tratamente la care ar fi fost supuse mai multe persoane în acel loc;
• că numeroasele deficienţe constatate de autorităţile naţionale în legătură cu ancheta nu au fost remediate;
• şi că autorităţile responsabile de anchetă nu au luat toate măsurile rezonabile de natură să conducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile de evenimentele reclamate, care s-au desfăşurat între 13 şi 15 iunie 1990.

Deşi a fost de acord cu Guvernul că prezenta cauza este incontestabil complexă, Curtea a observat că ancheta privind moartea lui Velicu-Valentin Mocanu se află – la momentul celor mai recente informaţii disponibile (iunie 2022) – încă în mâinile organelor de anchetă ale parchetului, la noua ani de la constatarea Curţii din 2014 cu privire la ineficienţa unei anchete care a durat mai mult de 23 de ani şi la peste 19 ani de la ratificarea Convenţiei de către România.

În opinia Curţii, complexitatea nu putea, în sine, să justifice durata investigaţiilor şi a modului în care acestea au fost desfăşurate în această perioadă extrem de lunga de timp.

Acelaşi lucru era valabil şi pentru reclamanţii din celelalte cereri, care erau părţi civile în aceeaşi procedura internă.

În consecinţă, Curtea a constatat că au existat lacune şi deficienţe în anchetă desfăşurată de la pronunţarea hotărârii Mocanu şi alţii, ceea ce a afectat calitatea acesteia şi a subminat capacitatea autorităţilor de a stabili dacă utilizarea forţei a fost justificată în circumstanţele cauzei, precum şi de a identifica şi, după caz, de a pedepsi persoanele responsabile de aceste evenimente. În plus, Curtea a fost de părere că interesele reclamanţilor de a participa la anchetă nu au fost suficient protejate. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolelor 2 şi 3 din Convenţie sub aspectul laturii lor procedurale.

Curtea a observat că, la momentul celor mai recente informaţii disponibile (iunie 2022), ancheta era încă în curs de desfăşurare la nivelul secţiei militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, aceasta a observat că au fost sau sunt în curs de a fi luate măsuri de investigaţie şi că probele excluse au fost sau sunt în curs de reexaminare.

Cu toate acestea, a considerat că, mai ales având în vedere importanţa pentru societatea românească a cunoaşterii adevărului cu privire la evenimentele care s-au desfăşurat între 13 şi 15 iunie 1990, statul român, sub controlul Comitetului de Miniştri, trebuia să pună capăt situaţiei identificate în prezenta cauza şi constatate de Curte ca fiind o încălcare a dreptului reclamanţilor, precum şi al multor alte persoane afectate, la o anchetă efectivă.