Romii o duc mai bine în Germania decât în Franţa

După aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Germania a restricţionat şi ea accesul romilor pe piaţa muncii. Însă, spre deosebire de Franţa, ea nu a făcut decât să aplice legislaţia europeană, se arată, joi, într-un comentariu al revistei franceze Slate.

Recentele evacuări ale taberelor ilegale au dat naştere în Franţa unor ample dezbateri pe tema integrării romilor. Chiar dacă şi în Germania situaţia romilor este adesea precară, ea este totuşi sensibil diferită. Contrar a ceea ce susţinea în 2010 preşedintele de atunci Nicolas Sarkozy, că şi cancelarul german Angela Merkel va recurge la evacuări, acest lucru nu s-a întâmplat pentru simplul fapt că în Germania nu există mari tabere de nomazi, acestea nefiind tolerate de către autorităţi.

'Politica practicată în Franţa funcţionează în cazul nomazilor. Adică se bazează pe faptul că romii vin şi apoi pleacă mai departe şi se tolerează o vreme astfel de tabere. Însă acest lucru nu se aplică deloc în cazul romilor veniţi din România. Aceştia nu sunt nomazi, înainte să vină ei trăiesc în case sau în apartamente, şi, desigur, vor să rămână o perioadă mai lungă în Franţa', explică Herbert Heuss, cercetător în cadrul Consiliului central pentru populaţia sinti şi roma din Germania.

Această instituţie, care reuneşte nouă organizaţii germane de apărare a drepturilor minorităţilor sinti şi roma, este un interlocutor privilegiat al guvernului german. Populaţia romă de naţionalitate germană, estimată la 30.000 de persoane, este recunoscută ca o minoritate naţională, alături de trei alte grupuri etnice constituite din danezi, frizoni şi sorabi.

Această recunoaştere oficială îi plasează pe romi sub protecţia statului, care le acordă dreptul de a fi susţinuţi de către autorităţile publice în eforturile de prezervare a identităţii lor culturale. Romii francezi, ţiganii, nu se bucură de un asemenea statut deoarece Franţa, în numele universalismului republican, refuză să recunoască oficial vreo minoritate etnică (de altfel, comunitatea ţiganilor din Franţa nici nu revendică o astfel de recunoaştere).

Majoritatea romilor sosiţi în ultimii ani în Germania nu sunt persoane fără adăpost, unii având chiar acces la locuinţe sociale. Totuşi, o bună parte dintre ei trăiesc în condiţii foarte precare şi sunt adesea ţinta proprietarilor care închiriază locuinţe insalubre la preţuri exorbitante, pe care sunt nevoiţi să le împartă cu alte familii pentru a-şi putea plăti chiria.

Situaţia romilor îi preocupă pe oficialii germani, care au aderat la Cadrul european pentru strategiile naţionale de integrare a romilor până în anul 2020, adoptat anul trecut de către UE. Totuşi, până în prezent, autorităţile din Germania nu au pus în aplicare măsuri specifice în favoarea lor, deoarece guvernul refuză să acorde străinilor de pe teritoriul ţării tratament diferenţiat în funcţie de apartenenţa etnică.

Ca şi Franţa, Germania face parte din grupul de opt state europene care continuă să aplice dispoziţiile tranzitorii ce limitează accesul cetăţenilor români şi bulgari pe pieţele muncii din ţările lor. Tratatul de aderare, semnat în 2005, permite statelor membre să aplice aceste măsuri 'pe o perioadă de şapte ani de la data aderării' în cazul în care acestea suferă sau anticipează 'perturbări pe pieţele lor de muncă ce ar putea constitui o ameninţare gravă la adresa nivelului de trai sau al angajării într-o regiune sau într-un anumit sector profesional'.

Invocând un aflux masiv de lucrători străini, Germania, ca şi vecina sa din sud-vest, a decis să îşi protejeze piaţa muncii până la data limită, adică 31 decembrie 2013. Dispozitivul pus în aplicare de guvernul de la Berlin, chiar dacă este mai puţin constrângător pentru angajatori decât cel implementat de Franţa - care abia săptămâna trecută a eliminat taxa de peste 700 de euro pe care trebuiau să o plătească patronii care angajau lucrători români sau bulgari - este totuşi extrem de descurajant.

Astfel, pentru a obţine autorizaţie de angajare a unui român sau a unui bulgar, angajatorul trebuie să facă dovada autorităţilor că nu a găsit niciun cetăţean german dispus să ocupe respectivul post. Un demers cvasi-imposibil în realitate şi care condamnă numeroşi imigranţi - printre care şi romii - să trăiască în nesiguranţă şi, adesea, în ilegalitate.

'Romii au de ales între a se stabili ca lucrători pe cont propriu şi a lucra la negru, pe salarii foarte mici. S-a raportat că în numeroase oraşe aceştia lucrează pentru trei sau chiar doi euro pe oră', mai spune Herbert Heuss.

Primii romi au sosit în Germania în urmă cu mai bine de şase secole. Înainte de a se ajunge la o Uniune Europeană cu 27 de membri au avut loc mai multe valuri de migraţie. Romii au venit odată cu muncitorii din fosta Iugoslavie şi din Turcia, solicitaţi de Germania în anii 1960, apoi la mijlocul anilor '90, printre cei 350.000 de refugiaţi de război din Bosnia-Herţegovina care au emigrat în Germania, apoi în 1999, în rândurile celor 15.000 de refugiaţi ai războiului din Kosovo - potrivit cifrelor furnizate de Oficiul federal pentru migraţie şi refugiaţi.

Cifra exactă a refugiaţilor romi este, ca şi în Franţa, foarte dificil de estimat, în condiţiile în care în Germania este interzis, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, să se ţină evidenţe statistice după criteriul apartenenţei etnice.

Romii originari din Kosovo sunt ameninţaţi acum cu expulzarea, după ce anul trecut a fost semnat un Acord de readmisie între Kosovo şi mai multe state europene, printre care şi Franţa şi Germania, care facilitează reîntoarcerea în ţară a refugiaţilor din perioada războiului. Potrivit datelor Ministerului german de Interne, din 2010 şi până în prezent au fost repatriate în Kosovo 1.384 de persoane, dintre care 431 de romi.

'Pentru o lungă perioadă de timp romii din Kosovo au fost excluşi de pe piaţa muncii, ei nu aveau drept de muncă. În prezent au dreptul de a-şi câştiga traiul, însă când acest lucru nu se întâmplă, sunt expulzaţi. Copiii lor sunt născuţi aici şi germana este limba lor maternă. Aceşti romi se află în prezent într-o situaţie foarte dificilă', mai spune Heuss.

Altfel stau însă lucrurile pentru romii de naţionalitate română sau bulgară care locuiesc pe teritoriul german. Aceştia sunt supuşi aceloraşi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni UE care doresc să rămână mai mult de trei luni într-un alt stat membru, şi anume 'să exercite o activitate economică în calitate de angajat salariat sau care desfăşoară activităţi economice independente' precum şi să 'dispună de suficiente resurse şi de o asigurare de sănătate, pentru a nu deveni o povară pentru asistenţa socială a statului membru gazdă în cursul şederii sale'.

Legislaţia franceză actuală condiţionează şederea în ţară a cetăţenilor bulgari şi români de obţinerea unui permis de şedere, iar munca - de obţinerea unei autorizaţii de lucru pe durata primilor cinci ani ai sejurului. De asemenea, se prevede că 'cetăţeanul bulgar sau român care a locuit în mod legal şi neîntrerupt în Franţa în ultimii cinci ani obţine un drept de şedere permanentă. El poate rămâne definitiv în Franţa, cu condiţia să nu reprezinte o ameninţare gravă la adresa ordinii publice'.

Potrivit cifrelor transmise de Ministerul german de Interne, 165 de români şi 62 de bulgari au fost expulzaţi în 2010 din Germania cu avionul, iar escortările peste graniţă cu alte mijloace de transport nu au fost contabilizate. Anul trecut, 231 de români şi 65 de bulgari au fost expulzaţi, iar în primele şapte luni ale anului în curs au fost trimişi în ţările lor 118 români şi 40 de bulgari. Aceste cifre nici nu suportă comparaţie cu cele din Franţa din a doua parte a mandatului prezidenţial al lui Sarkozy, când erau expulzaţi în medie câte 9.000 de români şi bulgari în fiecare an.