Sectorul bancar american jubilează: agenţie de reglementare financiară reduce regulamente privind derivativele

Wall St., New York
Wall St., New York (STAN HONDA/AFP/Getty Images)

O agenţie de reglementare bancară din SUA a propus, marţi, eliminarea unei reguli prin care se solicită băncilor să aloce numerar pentru securizarea tranzacţiilor cu instrumente derivate între afiliaţi.

Iniţiativa reprezintă una dintre cele mai mari victorii pentru creditorii de pe Wall Street.

Propunerea, înaintată de Federal Deposit Insurance Corporation, ar putea elibera potenţial 40 de miliarde de dolari la cele mai mari bănci din ţară, potrivit unui sondaj din anul 2018 al Internaţional Swaps and Derivatives Association (ISDA), grupul comercial global care a făcut lobby pentru schimbarea regulilor în industria de instrumente derivate.

Propunerea este supusă "observaţiilor publicului" şi se va confrunta probabil cu rezistenţa parlamentarilor democraţi şi a grupurilor de consumatori, care au avertizat că renunţarea la reglementările instituite în urma crizei financiare 2007-2009 ar putea genera următoarea mare criză.

Ţările au introdus o mulţime de reguli pentru piaţa instrumentelor derivate, după ce pariurile mari pe swap-uri de credit au generat numeroase falimente, inclusiv pentru Lehman Brothers şi AIG.

Aceste reguli includeau obligarea băncilor de a asigura tranzacţiile cu numerar sau marjă în avans şi marjă suplimentară pentru a acoperi volatilitatea preţurilor.

Propunerea de marţi ar elimina obligaţia afiliaţilor din cadrul aceluiaşi grup bancar de a înregistra marja atunci când tranzacţionează instrumente derivate unul cu celălalt.

Preşedintele FDIC, Jelena McWilliams, numită în funcţie de Trump, a declarat că băncile mari au acum mai multe verificări şi protecţii în vigoare şi că abrogarea cerinţei de marjă pentru „afiliaţi” ar putea ajuta la eliberarea lichidităţii bancare.

Grupurile de creditori au salutat propunerea, care a avut loc după ani de zile de lobby din partea unora dintre cele mai mari bănci, inclusiv JPMorgan Chase şi Goldman Sachs.

Ani de zile, băncile s-au plâns că obligaţia Statelor Unite de a posta marja între afiliaţi le generează probleme de competitivitate faţă de jucătorii străini.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie