Siegfried Mureşan: Ne mobilizăm să scăpăm de Tudose?

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a criticat din nou decizia Guvernului condus de premierul Mihai Tudose de a creşte acciza la carburanţi.
Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan (Epoch Times România)
Ana Ion
17.09.2017

Când a anunţat creşterea accizei, prim-ministrul Mihai Tudose a uitat să spună că preţul petrolului pe pieţele mondiale este în creştere, ceea ce înseamnă că, pe lângă povara datorată preţului în creştere al petrolului, avem şi povara accizei crescute de Guvern, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, europarlamentarul Siegfried Mureşan.

Potrivit deputatului european, românii trebuie să facă faţă următoarelor trei poveri:

1. preţul în creştere al petrolului pe pieţele mondiale

2. acciza mărită

3. Mihai Tudose la conducerea Guvernului.

"De cea de-a treia putem scăpa. Asta ne scapă şi de a doua. Ne mobilizăm?", a precizat Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul a explicat că a plătit pentru un plin de motorină în Luxemburg cu 15 lei mai puţin faţă de cât ar fi plătit în România, în condiţiile în care Luxemburg este statul membru cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, în timp ce România este statul cu al doilea cel mai mic venit pe cap de locuitor.

"În drum de la Strasbourg spre Bruxelles, am cumpărat din Luxemburg 50,88 litri de motorină pentru care am plătit 50,12 euro (echivalentul a 230,4 lei), adică 0,98 euro / litru (echivalentul a 4,53 lei/ litru). În România, pentru aceeaşi cantitate, aş fi plătit 245 de lei, adică 4,82 lei / litru", a punctat Siegfried Mureşan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor