Sportivii români, calificaţi în şapte finale la Cupa Mondială la gimnastică artistică de la Doha

Gimnasta româna Diana Laura Bulimar.
Gimnasta româna Diana Laura Bulimar. (NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.03.2015

În cadrul concursului de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Doha (Qatar), sportivii români s-au calificat miercuri, în şapte finale, trei la feminin şi patru la masculin.

La feminin, Diana Bulimar va evolua în finalele de la bârnă şi paralele, iar Laura Jurca va concura în finalele de la bârnă, sol şi paralele.

La masculin, Andrei Muntean a prins trei finale, la sărituri, inele şi paralele, Marius Berbecar va evolua în finalele de la sărituri şi paralele, iar Vlad Cotuna şi Cristian Băţagă la bară.

Laura Jurcă a obţinut cea mai bună notă la paralele, 13,150, devansându-le pe franţuzoaica Lucie Perdreau, 13,050 p, elveţianca Ilaria Kaeslin, 12,750 p, şi pe Diana Bulimar, 12,550 p, care a revenit astfel în competiţie după o pauză de nouă luni, cauzată de probleme medicale.

La sol, cea mai mare notă a fost obţinută de elveţianca Giulia Steingruber, 14,300, urmată de Laura Jurca, 13,800, în timp ce Diana Bulimar s-a clasat pe locul 10, cu 12,900, şi va fi rezervă în finală.

În calificările de la bârnă, primul loc a fost ocupat de vietnameza Thi Ha Thanh Phan, cu 14,050 p, Bulimar s-a clasat a treia, cu 13,650, iar Laura Jurca a ocupat locul al şaselea, cu 13,250.

România nu a avut nicio reprezentantă la sărituri, unde pe primul loc s-a clasat elveţianca Giulia Steingruber, cu o medie de 14,150 puncte.

În concursul masculin, Andrei Muntean s-a clasat al treilea în calificările la inele, cu 15,300 puncte, devansat de brazilianul Arthur Zanetti, 15,750 p, şi de armeanul Vahagn Davtian, 15,450 p, în timp ce Cristian Băţagă s-a clasat pe locul 9, cu 14,500, şi va fi prima rezervă în finală.

La cal cu mânere, armeanul Harutium Medinian a obţinut cea mai bună notă, 14,800, Cristian Băţagă a terminat pe 10, cu 13,950 p, şi va fi rezervă, în timp ce Vlad Cotuna s-a clasat doar pe 32, cu 9,700 p.

Brazilianul Diego Hypolito a fost cel mai bun în calificările de la sol, cu 15,400 puncte, Vlad Cotuna clasându-se pe 12, cu 14,550 p, iar Andrei Muntean pe 28, cu 13,200 p.

La sărituri, armeanul Artur Davtian a obţinut cea mai bună medie, 14,950, fiind urmat de japonezul Shotaro Shirai, 14,550, şi de Andrei Muntean, 14,525 (sărituri de 14,200 şi 14,850). Marius Berbecar s-a clasat pe locul 7, cu 14,450 (14,800, respectiv 14,100).

La paralele, cel mai bun a fost azerul Oleg Stepko, 15,650, Berbecar a reuşit a treia notă, 15,350, iar Andrei Muntean s-a clasat pe cinci, cu 15,250.

Americanul Danell Leyva a obţinut cea mai mare notă la bară, 15,250, Cristian Băţagă a fost al cincilea, cu 14,050, iar Vlad Cotuna a prins finala de pe locul 8 (13,900).

Finalele vor avea loc joi şi vineri. La cea de a opta ediţie a FIG World Challenge Cup, găzduită de Aspire Dome din Doha, participă 128 de gimnaşti (84) şi gimnaste (44) din 38 de ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor