Sute de copaci sub beton în Sectorul 3, pentru aşa-zise piste pentru biciclete

Sute de copaci au fost prinşi în betoane în sectorul 3, pentru ca trotuarele să fie transformate în piste pentru biciclete, fără consultarea bicicliştilor şi cu o totală lipsă de transparenţă.
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală (Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Numeroşi copaci au fost făcuţi prizonieri între pavele de beton şi circa 1 ha de verdeaţă a fost sacrificat în sectorul 3, pentru a se face loc unor noi alei pietonale. Scopul lucrărilor este ca trotuarele de pe bulevardele Lucreţiu Pătrăşcanu, C-tin Brâncuşi, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu şi din Parcul C-tin Brâncuşi să fie transformate în piste pentru biciclete în timp ce cetăţenii vor circula pe noile alei din pavele roz. Pentru a putea merge pe noile trotuare, mămicile cu cărucioare sau oamenii cu handicap vor trebui însă să se strecoare printre copacii ale căror rădăcini sunt captive sub beton.

Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală (Epoch Times)

Pe lângă faptul că lucrările pot duce la moartea copacilor, aşa cum s-a întâmplat şi pe bulevardul Unirii, unde peste 140 de copaci s-au uscat după lucrările de amenajare făcute de Primăria sectorului 3 în ultimii doi ani, bicicliştii, beneficiari ai acestei lucrări, nu au fost consultaţi în legătură cu oportunitatea ei şi nici nu sunt mulţumiţi de cum a procedat primăria condusă de Robert Negoiţă.

La rândul lor, cetăţenii din sector s-au mobilizat şi au trimis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Comisarului General al Gărzii de Mediu şi Comisariatului Municipiului Bucureşti pentru a alerta asupra "situaţiei grave" din sectorul 3, unde au loc "lucrări de distrugere a spaţiului verde din faţa blocurilor." Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

Mai mult, lucrările ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte legalitatea. Astfel, consilierii Uniunii Salvaţi Bucureştiul atrag atenţia că trotuarele sunt în administraţia Primăriei Generale, nu a Primăriei Sector 3, aceasta neavând dreptul să le modifice, că lucrările au început fără să aibă autorizaţie de construire şi avizele necesare, pistele de biciclete nu sunt avizate de Poliţia Rutieră etc. De asemenea, legea interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi - fie acestea declarate ca atare (încadrate ca parcuri, grădini etc.), fie că sunt terenuri amenajate în fapt ca spaţii verzi.

"Lucrările au început undeva la începutul lunii iunie. Am fost chemaţi de către cetăţeni că se fac lucrări în zona aceasta. Am chemat atunci Garda de Mediu, Poliţia Locală, am aflat că respectivele lucrări se desfăşurau atunci ilegal, nu aveau nicio autorizaţie, de altfel Garda de Mediu a dat şi două rânduri de amenzi companiilor care lucrau aici. Între timp au apărut şi nişte autorizaţii. Am solicitat primăriei şi aparatului de specialitate să avem acces la autorizaţii. Ele au apărut după ce s-au început lucrările, şi ca dată... Nu am primit deocamdată aceste autorizaţii. Noi suspectăm că ele nu sunt legale.

Sute de arbori, unii vechi de 40 de ani, sunt agresaţi la rădăcină şi tulpină şi sunt sugrumaţi în beton. Ei se vor usca în anii următori. (...) Se pavează întreg sectorul însă nu ştim cât costă metru pătrat de pavaj. Nu ştim cât costă un platan. Atâta timp cât lucrările se fac din bani publici, aceste lucruri trebuiesc prezentate public. (...) Parcă trăim într-o ţară a absurdului, în care fiecare face ce vrea!" a declarat pentru Epoch Times Liviu Mălureanu, reprezentant USB în Consiliul Local Sector 3.

Copaci betonaţi în sectorul 3
Copaci betonaţi în sectorul 3 (Epoch Times)

Copaci betonaţi în sectorul 3
Copaci betonaţi în sectorul 3 (Epoch Times)

Concret, potrivit USB, mecanismul a fost următorul: lucrările au început la finele lui mai, începutul lui iunie iar cum se deschidea un nou front de lucru şi USB făcea sesizări, cum, câteva zile mai târziu apărea şi autorizaţia de construire. Faptul că autorizaţiile de construire, acolo unde sunt, s-au dat post factum reiese clar din faptul că Garda de Mediu a amendat firmele MARI VILA COM SRL, AZOCHIM SRL, GEVA CONSTRUCT AMBIENT SRL şi SOCCO DEVELOPEMENT SRL care făceau lucrări de "reamenajare/refacere trotuare" în sectorul 3, după ce acestea n-au putut prezenta aviz/acord de mediu/clasare notificării, certificat de urbanism şi autorizaţie de construire.

Pagina 1 a adresei trimise de Garda de Mediu Uniunii Salvaţi Bucureştiul
Pagina 1 a adresei trimise de Garda de Mediu Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB)

Pagina 2 a adresei trimise de Garda de Mediu Uniunii Salvaţi Bucureştiul
Pagina 2 a adresei trimise de Garda de Mediu Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB)

Redăm în continuare câteva opinii ale factorilor implicaţi, urmând să revenim şi cu informaţii de la Primăria Sector 3 şi de la Poliţia Rutieră, în momentul în care acestea ne vor fi puse la dispoziţie.

Redacţia noastră a cerut primăriei lui Robert Negoiţă atât contractele pentru lucrări, din care să reiasă valoarea acestora, cât şi avizele şi documentaţia în baza cărora au fost emise autorizaţiile de construire, avizele de la Poliţia Rutieră, planul de urbanism care a stat la baza autorizărilor etc. De asemenea, Poliţiei Rutiere Bucureşti i-au fost solicitate avizele pentru piste. Până la ora transmiterii acestei ştiri, documentele nu ne-au fost puse la dispoziţie, Primăria Sector 3 precizând că: "Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării” (art.7, alin. (1).

Un dezastru de mediu

"Sunt mai multe dezavantaje (ale lucrărilor n.r.). În primul rând vorbim de o betonare. Acest pietriş este foarte compact, cu un liant nociv, care şi acela se macină în timp, se împrăştie în atmosferă şi nu mai vreau să spun ce nenorocire asupra sănătăţii populaţiei aduce.

Copaci betonaţi în sectorul 3
Copaci betonaţi în sectorul 3 (Epoch Times)

În al doilea rând, suprafaţa prin care se irigă aceşti arbori deja ESTE ZERO la nivelul solului, ceea ce este foarte grav. Toţi arborii, ştim prea bine, când îi plantăm, le facem o alveolă frumoasă, o afânăm, tocmai ca apa să poată pătrunde mai uşor spre rădăcina arborilor. Plus supraînălţarea aceasta cu terase de tot felul, cazematele acelea pe care le face. Este normal ca solul pe care îl pune - şi care şi câte un metru în anumite situaţii - apa, chiar dacă uzi, apa nu mai ajunge la radăcină, pentru că distanţă s-a mărit foarte mult iar densitatea solului normal e mult mai mare faţă de densitatea solului adăugat. Adică, odată ce eu ud, apa penetrează pur şi simplu prin acel sol adăugat fără a mai ajunge la rădăcina arborelui. Acesta este unul dintre motivele pentru care se usucă copacii.

După aceea există şi această sufocare, pur şi simplu, a arborilor, pentru că nu trebuie să îngropi foarte mult din tulpina copacului. Specialiştii spun foarte clar până la ce distanţă se îngroapă o tulpină pentru a nu exista acest fenomen "de fular", cum îi spunem noi, de sufocare a arborelui.

O altă problemă foarte importantă: impermeabilizarea solului. De fapt, domnul primar impermeabilizează suprafeţe foarte mari de sol. Apa pluvială nu mai pătrunde în sol, spre rădăcini, toată această apă se duce spre canalizare şi este normal că arborii încep să sufere. Chiar dacă plouă abundent, aţi văzut că unii arbori s-au uscat. Sunt numai dezavantaje, un dezastru de mediu, până la urmă, cu grave consecinţe asupra populaţiei, într-o Capitală cu infringement pe calitatea aerului!", a explicat pentru Epoch Times Dl. Dan Trifu, vicepreşedintele Eco-Civica, ONG vârf de lange în lupta pentru salvarea spaţiilor verzi.

"Plus că face lucrări de modificare a tramei stradale, ceea ce nu are voie să facă, modificarea tramei stradale este o atribuţie a Primăriei Capitalei şi cineva va trebui să răspundă pentru asta, fie primarul, fie Consiliul care a aprobat asta!", a mai atras atenţia Dan Trifu.

Reamintim în context că Primăria sectorului 3 a tăiat la începutul lunii august zeci de arbori de pe bulevardul Unirii din Bucureşti. Potrivit informaţiilor obţinute de hotnews.ro, PMB a dat aviz de defrişare pentru 141 de arbori de pe acest bulevard pe 6 iulie 2016, pe motiv că arborii erau uscaţi. Conform sursei citate, copacii s-au uscat însă după lucrările de amenajare a bulevardului, făcute de Primăria sectorului 3 în ultimii 2 ani. La vremea respectivă, la fel ca şi acum, cetăţenii din zonă şi ONG-urile de mediu au atras atenţia atunci că primăria a betonat spaţiul verde şi rădăcinile copacilor şi aceştia se vor usca. Primăria sectorului 3 a dat însă asigurări că suprafaţa de spaţiu verde va creşte.

Merită menţionat că înlocuirea copacilor uscaţi a costat şi costă contribuabilii sume importante de bani. Astfel, Curtea de Conturi a constatat că, în perioada 2007-2010 (primar Liviu Negoiţă), în Sectorul 3 au fost plantaţi 4.506 platani şi tei, din care 2.042 au fost cumpăraţi la un preţ cuprins între 20-30 lei/bucată în anii 2007-2008, iar 2.464 arbori au fost achiziţionaţi la un preţ cuprins între 1.559 şi 2.419 lei/bucata, în intervalul 2009-2010, deci la un preţ de 100 de ori mai mare.

Bicicliştii sesizează Politia Rutieră şi Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti-Ilfov

Având în vedere că scopul declarat al acestei lucrări este de a se crea piste pentru biciclişti, am cerut opinia preşedintelui Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), Marian Ivan, acesta având amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Reporter: În sectorul 3, pe bulevardele Lucretiu Pătrăşcanu, Constantin Brâncuşi, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Bd. 1 Decembrie 1918 se lucrează de zor la construirea unor noi alei/trotuare pentru pietoni, urmând ca trotuarele existente să fie transformate în piste pentru biciclişti. Anterior demarării acestor lucrări aţi fost consultat, în calitate de reprezentant OPTAR, cu privire la oportunitatea amenajării acestor piste? Alte organizaţii de biciclişti au fost consultate, după ştiinţa dvs.? Şi, în cazul în care aţi fost consultat, care a fost opinia pe care v-aţi exprimat-o şi în ce măsură s-a ţinut cont de ea?

Marian Ivan: Asociaţia OPTAR nu a fost consultată şi nu avem cunoştinţă ca vreo asociaţie să fi fost consultată pe tema aşa- ziselor piste pentru biciclete din sectorul 3. Pentru că am fost curioşi, am vrut să ştim dacă s-a aprobat vreun astfel de proiect în şedinţa Consiliului Local al Sectorului 3. Am aflat că nu a fost aprobat şi nici nu există un astfel de proiect cu toate că unii consilieri l-au cerut.

Din procesul verbal al şedinţei am aflat şi modul în care primarul Negoiţă intenţionează să procedeze: ''trotuarele vechi, acelea de asfalt, vor rămâne aşa cum sunt ele, cu mici îmbunătăţiri, că suferă pe alocuri şi vor fi transformate în piste de biciclete cu reglementările şi autorizaţiile şi indicatoarele de rigoare, iar acele alei pe care noi acum le edificăm, vor fi alei pietonale." - Robert Negoiţă (şedinţa CL)

Din păcate, sunt mai multe probleme pe care le-am sesizat: nu există avizele poliţiei rutiere pentru piste pentru biciclete; nu există un proiect integrat; se încalcă principiile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov; se înrăutăţesc condiţiile pentru pietoni (prin nerespectarea Normativului privind accesibilizarea spaţiului public la nevoile persoanelor cu dizabilităţi); se creează puncte de conflict în intersecţii, scăzând siguranţa în trafic şi scăzând fluiditatea circulaţiei bicicletelor; se reduce spaţiul verde.

De aceea, OPTAR a sesizat Poliţia Rutieră şi Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti-Ilfov.

Reporter: Cât de fezabilă vi se pare ideea transformării trotuarelor existente în piste?

Marian Ivan: Planificarea mobilităţii urbane durabile presupune o echilibrare a împărţirii spaţiului între modurile de transport motorizate şi cele nemotorizate. În loc să respecte aceste principii, Primăria sectorului înghesuie traficul nemotorizat peste spaţiul verde, încercând să protejeze spaţiul alocat traficului motorizat. În aceste condiţii, nu vor exista rezultatele aşteptate, respectiv scăderea traficului în Bucureşti.

Dacă ar fi existat dezbateri pe marginea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov, Primăria sectorului 3 n-ar fi trebuit să facă astfel de greşeli. Nici cetăţenii nu l-ar fi lăsat să greşească. Tocmai de aceea este necesar ca Primăria Capitalei să respecte procedurile de realizare a unui PMUD şi să invite cetăţenii şi funcţionarii publici, inclusiv cei din sectorul 3, să afle care sunt greşelile care au făcut ca Bucureştiul să ajungă cel mai congestionat oraş european. Când cetăţenii şi politicienii vor înţelege, astfel de greşeli nu se vor mai repeta.

Reporter: Aţi fost în zonă să vedeţi lucrările? După opinia dvs., pistele respectă normativul de accesibilizare? Se vor ridica la standardele necesare, astfel încât să fie cu adevărat funcţionale? Care sunt principalele probleme pe care le-aţi constatat?

Marian Ivan: Am fost să văd lucrările împreună cu primarul Negoiţă. A fost o întâlnire intermediată de şeful Administraţiei Străzilor Bucureşti. După cum se ştie, străzile pe care circulă transportul în comun, inclusiv trotuarele, sunt în administrarea Primăriei Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti. Faptul că au fost începute lucrări cu gândul declarat de a transforma trotuarele în piste pentru biciclete, fără să existe un proiect aprobat de cei care administrează strada, reprezintă o încălcare flagrantă a legii.

Lipsa acestui proiect arată că nu există soluţii validate de experţi pentru siguranţă şi fluiditate, conform Codului Rutier. În plus, există un Normativ care descrie condiţiile minime care trebuie îndeplinite de traseele pietonale pentru a putea fi utilizate de persoanele cu dizabilităţi. Din câte am văzut, nu sunt respectate aceste dispoziţii.

Reporter: Cum credeţi că ar trebui rezolvată problema pistelor pentru biciclişti în sectorul 3 (şi în orice alt sector, în fapt) astfel încât banii contribuabililor să fie folosiţi eficient?

Marian Ivan: Infrastructura (pietonală, pentru biciclete sau cea rutieră) se gândeşte la nivel de oraş, cu legături în regiune. În niciun caz nu se poate realiza la infrastructura pentru biciclete la nivel de sector, fără să te intereseze dacă soluţiile se pot replica în zonele (sectoarele) învecinate. Din păcate, faptul că se ocolesc prevederile legale, respectiv nu există proiecte care să fie supuse dezbaterii, face ca expertiza specialiştilor să nu fie utilizată.

În acest moment, informarea cetăţenilor şi funcţionarilor despre principiile mobilităţii urbane durabile reprezintă cea mai simplă şi mai ieftină metodă de a face schimbări. Pentru că, mai important decât proiectele scumpe, sunt necesare schimbări de mentalităţi. În acest moment, cetăţenii sunt pregătiţi pentru astfel de schimbări, pentru că se lovesc pe stradă în fiecare zi de efectele greşelilor administraţiei. În schimb, administraţia nu este pregătită, repetând la nesfârşit aceleaşi greşeli. Pe bani mulţi, din păcate.

O mână spală pe alta. Firea vrea să-l albească pe Negoiţă. USB va vota contra

"Pe ordinea de zi a şedinţei din 1 August a Consiliului General, punct. 14, a fost inclus un proiect de hotărîre de trecere în administrarea Primăriei sectorului 3 zone care sunt administrate de PMB. Este vorba de zonele unde face Negoiţă lucrări de betonare. Negoiţă a făcut lucrări ilegale şi pe blvd Unirii în mandatul trecut.

Pînă la urmă proiectul de hotărîre a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei din 1 August, dar vor încerca din nou. Dacă proiectul trece, toate lucrările ilegale făcute de Negoiţă pe bulevarde care nu sunt administrate de PS3 vor fi trecute în legalitate şi Negoiţă scapă de o posibilă plângere de abuz în serviciu. Se vede că Firea şi Negoiţă încearcă să se coordoneze.

USB va vota împotriva trecerii în administraţia Primăriei sectorului 3 post-factum a zonelor unde Negoiţă face lucrări ilegale", declară, pentru Epoch Times, Roxana Wring, reprezentant USB în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală (Epoch Times)

Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală (Epoch Times)