Traian Băsescu: "Am intrat în jocul ambasadorilor. Pot fi şi politici în care aliaţii vor să te vadă slab"

Fostul şef al statului a criticat dur declaraţiile ambasadorul SUA pe tema protestelor din Piaţa Universităţii, declarând că există şi politici când aliaţii vor să fii slab, ca să te ia anexă.
Traian Băsescu, Congresul PMP
Traian Băsescu, Congresul PMP (Epoch Times România)

Fostul preşedinte Băsescu a criticat, duminică, la B1 TV, declaraţiile ambasadorul SUA legate de protestele din Piaţa Universităţii, declarând că "pot fi şi politici în care aliaţii vor să te vadă slab, ca să le mănânci din palmă, să te folosească" şi adăugând că, în timpul cât a fost el preşedinte, nu s-a îndrăznit aşa ceva.

”M-a surprins intervenţia ambasadorului SUA. Numai nu a spus să rămânem în Piaţă. Asta au făcut cu Egiptul. A plecat Mubarak şi au venit Fraţii musulmani... E greu de înţeles.

Pe de altă parte, eu sunt un fost şef de stat hârşâit... să ştiţi că pot fi şi politici, şi o spun cu toată seriozitatea, iar ambasadele, dacă se uită, să o ia şi ca avertisment, pot fi şi politici în care aliaţii vor să te vadă slab, ca să le mănânci din palmă, să te folosească, să te ia anexă. În timpul meu, nu au îndrăznit să facă astfel de politici dar nu exclud posibilitatea să îi fi dat unei minţi înfierbântate: bună România, are ceva armată, mai cumpăra acum nişte avioane de la noi, e bună... dar de ce să o avem ţâfnoasă şi demnă? Ia să o avem noi pleoştită şi umilită, cu corupţia..." a declarat Băsescu.

Fostul şef al statului a mai explicat că pe aceeaşi linie, a unei Românii slabe, s-a mers şi în domeniul economic.

"Au fost pulverizate toate firmele mari româneşti de luptă anticorupţie. Adică în loc să mă judec să recuperez banii, eu pun sechestru pe conturile societăţii, pe fondul de comerţ şi distrug firma. Păi... o să ne facă autostrăzi, ca firma aia italiană a făcut autostrăzi plutitoare etc. şi o să vină Strabag, încât constructorii noştri au fost băgaţi în pământ toţi. Şi să nu credeţi că au dat comisioane mai mari decât dau firmele româneşti.", a adăugat fostul preşedinte declarându-se îngrijorat că străinii sunt "mângâiaţi" deşi nu sunt mai buni decât antreprenorii români iar cei ce zdrobesc economia româneasca şi antreprenoriatul sunt ridicaţi în slăvi.

De asemenea, Băsescu a criticat faptul că procurorul general şi procurorul şef DNA dă interviuri în presă străină afirmând că marea problema a României este corupţia şi nimeni nu reacţionează.

"Uitaţi-va ce proces este în Italia, unde Mafia împreună cu oamenii politici au devalizat pur si simplu bugetul Romei. Aţi auzit vreun procuror italian să spună că marea problemă a Italiei este corupţia? Aţi auzit-o pe doamna Merkel sau pe procurorul general al Germaniei spunând că marea problemă a lui Volkswagen este corupţia? Aţi auzit pe cineva la Lehman Brothers Brother spunând că marea problemă a SUA este corupţia din bănci? ", a întrebat, retoric Băsescu.

Fostul şef al statului a mai adăugat că este inadmisibil ca procurorii să promoveze în exteriorul ţării ideea că România este o ţară coruptă:

"Problema este că am intrat în jocul ambasadorilor. Şi când spune ambasadorul nu stiu cărui stat occidental ceva, trebuie să fac eu ca procuror şef sau procuror general ca maimuţa şi să spun "Da, e o corupţie extraordinară la noi!" Şi eu nu spun că nu este, dar când eu mă vând ca fiind ţară coruptă... eu, ca preşedinte nu stiu dacă au fost două discuţii serioase în care să se ridice problema corupţiei, dar de fiecare dată când s-a ridicat, şi public a ridicat-o Biden aici, s-a zis "domnule, s-au făcut progrese mari."

"Marea problema e cu aceşti demagogi care ne spun "luaţi refugiaţi sau vă tăiem fondurile de coeziune!" Aceşti demagogi ne iau mii de doctori, mii de ingineri IT, mii de specialişti în orice alt domeniu. România trebuie să înceapă să se apere. Eu am spus asta de câteva ori în Consiliul European", a adăugat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a mai declarat că acum ambasadorii dau mesaje de capul lor însă în timpul său, ambasadorii ieşeau să consolideze mesajele date de el, nu să aibe iniţiativă în ideea că "poate pe urmă sa iasă preşedintele să spună ce a zis ambasadorul".

"Acum a rămas spaţiul gol. Dacă nu joacă politicul românesc, joacă ambasadorii.", a declarat fostul preşedinte.

Nu vreau să fiu jignitor, să spun "obrăznicia", hai să spunem: acţiunea unor ambasadori ai unor state, părerea mea este că de multe ori în ultimele luni este fără mandat de mesaj, are un mesaj general, luptaţi împotriva corupţiei şi atunci domnul ambasador al Statelor Unite iese şi spune "staţi în stradă ca să destabilizăm şi România că nu ne ajunge Republica Moldova şi Ucraina", nu ne ajunge, adunaţi-vă. Ar fi trebuit (ca ambasadorul american n.r.) să fie chemat la Ministerul de Externe şi atenţionat”, a opinat Băsescu.

La remarca moderatorilor care au reamintit că şi preşedintele Iohannis a dat acelaşi mesaj "staţi în stradă", Băsescu a replicat "l-a dat după!"