US Open. Raluca Olaru, parcurs întrerupt pe tabloul de dublu mixt

Olaru alături de croatul Franko Skugor a cedat în sferturile competiţiei americane în faţa cuplului polonezo-croat Alicja Rosolska/Nikola Mektic, în două seturi, scor final 7-6 (5), 6-4.
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru.
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru. (Getty Images)
Marius Drăgoi
05.09.2018

Raluca Olaru şi Franko Skugor părăsesc proba de dublu mixt din cadrul turneului de tenis US Open - ultimul Mare Şlem al anului, după ce au fost învinşi în sferturi de perechea formată din sportivii Alicja Rosolska (Polonia)/Nikola Mektic (Croaţia), marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-4. Partida a fost una destul de intensă, timpul de joc efectiv fiind de o oră şi 29 de minute.

Ambele seturi au fost destul de echilibrate. Primul a fost însă mai interesant, Olaru şi Skugor reuşind să revină în joc şi să ia iniţiativa (5-4), după ce în prealabil au fost conduse în trei rânduri cu 2-0, 3-1 şi 4-2, soarta setului fiind decisă în tiebreak. Aici cuplul româno-croat a început excelent, câştigând patru puncte consecutive (4-0), pentru ca apoi să cedeze trist, pe final, cu 5-7.

În partea a doua a duelului de la arenele Flushing Meadows, cele două perechi au mers umăr la umăr până spre final, unde Rosolska şi Mektic au încheiat socotelile graţie unui break. Scor 6-4.

Pentru evoluţia lor Raluca Olaru şi Franko Skugor s-au ales cu un cec în valoare de 15.000 de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor