Vocea societăţii civile s-a auzit! Procurorii vor ataca sentinţa prin care securiştii acuzaţi de moartea lui Gheorghe Ursu au fost achitaţi

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că a înaintat o cerere de revizuire a deciziei definitive a ÎCCJ, prin care cei doi securişti acuzaţi că l-au omorât pe disidentul Gheorghe Ursu au fost achitaţi.

Redăm integral comunicatul PÎCCJ

În cursul zilei de astăzi, 01.11.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat, în termenul prevăzut de lege, o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor trimişi în judecată de PÎCCJ – Secţia parchetelor militare în cauza cunoscută generic sub denumirea de ”Dosarul Ursu”.

În cuprinsul cererii de revizuire, procurorii Secţiei judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei.

În mod concret, în lunile septembrie şi octombrie 2023, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o serie de înscrisuri conţinând date şi informaţii, însoţite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante şi necesare înţelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc represiunea exercitată de Securitate şi calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu.

Totodată, în vederea documentării imparţiale şi competente a realităţilor regimului comunist, cu precădere în ceea ce priveşte funcţionarea aparatului de represiune a acestuia, dar şi a celorlalte instituţii ale regimului, PÎCCJ a primit sprijinul ştiinţific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, precum şi al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenţie guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului. Astfel, în luna octombrie 2023, a fost înaintat Materialul documentar întocmit de IICCMER, în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, însoţit de un material sintetic referitor la cazuistica şi încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980-1989.

Aşa cum se evidenţiază în cererea de revizuire, faptele şi împrejurările noi relevate de aceste materiale susţin o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă şi se circumscriu adevărului istoric, respectiv că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate şi regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilităţii sale şi a disimulat represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliţie, ca paravan al acţiunilor de poliţie politică.

În ceea ce priveşte situaţia concretă a victimei Ursu Gheorghe, din noile înscrisuri reies elemente clare şi indubitabile ale faptului că acesta era considerat un opozant politic, iar faptele sale erau considerate ca făcând parte din categoria formelor celor mai grave de manifestare a opoziţiei faţă de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.

Prin urmare, prin raportare la documentele menţionate, procurorii au apreciat că rezultă date şi împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi care pot conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, solicitând Curţii de Apel Bucureşti admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpaţi şi încetarea procesului penal faţă de cel de-al treilea (decedat în timpul judecăţii) pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Cum au motivat judecătorii CCR achitarea torţionarilor lui Ursu?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), condusă de Corina Corbu, a şocat cu modul în care a motivat decizia prin care un complet format din trei judecători - care i-au achitat şi pe Gabriel Oprea, Piedone etc. - i-a achitat pe cei doi foşti ofiţeri de Securitate acuzaţi de uciderea disidentului Gheorghe Ursu.

În halucinantul document, cei trei judecători preiau practic narativele Securităţii şi merg până la a afirma că Gheorghe Ursu - ucis în bătăi după ce a dezvăluit la Europa Liberă că Ceauşescu a dispus sistarea consolidării blocurilor afectate de cutremurul din 77 - n-a fost disident anticomunist. Mai mult, în condiţiile în care este de notorietate publică faptul că opozanţii regimului erau zdrobiţi în bătăi de Securitate, închişi, trimişi în închisori etc., judecători susţin că la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului. Practic, prin decizia lor, judecătorii absolvă întreaga Securitate de crimele comise împotriva opozanţilor regimului şi ai lui Ceauşescu.

Redăm câteva fragmente din motivarea publicată de G4Media.

”Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocităţi împotriva poporului român, reţinute şi în hotărârile anterior menţionate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracţiunii analizate şi care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal faţă de persoanele aflate în detenţie în acest tip de infracţiune”.

”Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de securitate ar avea un caracter sistematic şi s-ar exercita prin controlul informativ al 'întregii populaţii active' (şi prin aceasta s-ar face dovada situaţiei premisă cerută de textul incriminator) dat fiind numărul cetăţenilor români supravegheaţi sau urmăriţi de securitate în anii 1974-1989 nu poate fi reţinută de Înalta Curte”.

”Înalta Curte reţine că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacţiuni ale organelor de stat (chiar organe ale securităţii) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenţei, în perioada în care se reţine comiterea infracţiunii de către inculpaţi, a unui conflict (adversităţi) între autorităţi şi populaţie sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităţilor de exterminare fizică sau psihică a populaţiei sau a unei părţi din aceasta pe diverse motive (aşa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reţinute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced)”.

”Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situaţie premisă de intenţie sistematică de exterminare din partea autorităţilor face diferenţa dintre infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile individuale cu acelaşi element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că, în cauză, nu este îndeplinită situaţia premisă, parte componentă din structura (conţinutul juridic) infracţiunii de tratamente neomenoase, situaţie în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, însă faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei pot fi cercetate individual (particular) ca infracţiuni de drept comun.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că victima H nu a fost un opozant al regimului comunist şi nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale şi dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoştinţa publicului larg pe vreo altă cale şi nu au produs vreo consecinţă în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei şi concepţii ostile ori de a instiga la acţiuni împotriva orânduirii socialiste)”.