Epoch Times România

Vrea Elena Udrea ca România să fie scoasă din UE? Fostul ministru atacă ratificarea Tratatului de la Lisabona [Ziare.com]

Elena Udrea
Elena Udrea (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Andrei Popescu
04.10.2023

Fostul ministrul Elena Udrea, aflată în prezent în spatele gratiilor, aparent vrea să scoată România din Uniunea Europeană cu ajutorul Curţii Constituţionale, pe motiv că Legea nr.13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona nu ar fi constituţională. Înalta Curte i-a respins, marţi, Elenei Udrea cererea de sesizare a CCR, însă fostul ministru are drept de recurs, pe rolul Completului de 5 judecători al aceleiaşi instanţe, relatează Ziare.com.

Potrivit sursei citate, cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituţionalitatea Tratatului de la Lisabona şi a Tratatului privind Uniunea Europeană nu este o noutate, problema fiind adusă în discuţie de avocaţii Elenei Udrea în timpul dezbaterilor pe fond din dosarul Hidroelectrica, pe data de 5 iulie 2022.

La acea vreme, neconstituţionalitatea legii de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost adusă în discuţie ca reacţie la cererea procurorului DNA care solicita instanţei să suspende procesul şi să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări care vizau posibilitatea magistraţilor români de a ignora hotărârile CCR în cazul în care aplicarea acestora ar genera “un risc sistemic de impunitate”.

Totuşi, deoarece cererea DNA a fost respinsă, avocaţii Elenei Udrea nu au mai depus cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii nr.13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona.

Pe data de 24 iulie 2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a statuat că hotărârile de încetare a procesului penal (5.932 la număr) pronunţate de instanţele din România în baza “marii prescripţii” sunt contrare dreptului european.

Prin urmare, avocaţii fostului ministru au invocat în faţa Înaltei Curţi, în apel, excepţia de neconstituţionalitate care, odată ajunsă la CCR, ar putea genera o decizie-surpriză.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor