ADIO incompatibilitate! Baronii locali au scăpat de ANI într-o „nouă zi de marţi la fel de neagră ca cea din decembrie”

Adrian Duicu, alături de Victor Ponta, felicitat că a readus culoarea roşie pe harta judeţului Mehedinţi.
Adrian Duicu, alături de Victor Ponta, felicitat că a readus culoarea roşie pe harta judeţului Mehedinţi. (Captură Youtube)

„Baronii locali” au dat o lovitură decisivă Agenţiei Naţionale de Integritate. Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care aleşii locali pot face parte şi din consiliile de administraţie ale firmelor aflate în subordinea Consiliilor locale sau Consiliilor Judeţene, Camera fiind forul decizional în acest caz. Legea a fost adoptată cu 215 voturi, din totalul de 314.

În timp ce toată atenţia era concentrată pe ştiri precum sesizarea lui Victor Ponta la CCR, scandalul cu Mircea Băsescu şi cererea de demisie a preşedintelui Băsescu, în Camera Deputaţilor s-a votat fără tam-tam o lege prin care consilierii locali şi judeţeni, precum şi primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, vor scapa de incompatibilitate dacă fac parte din consiliile de administraţie ale firmelor aflate în subordinea Consiliilor locale sau Consiliilor Judeţene.

După ce au avut loc alegerile locale din 2011, un număr impresionant de primari şi conslieri locali din toată ţara nu au fost preocupaţi să iasă de sub regimul juridic al incompatibilităţilor, ci l-au încălcat fără să-şi facă probleme, cu speranţa că merge şi aşa, cum se întâmplă de multe ori în România.

Aleşii au continuat să-şi desfăşoare activitatea şi la locul de muncă anterior, au deţinut două funcţii publice sau şi-au desfăşurat activitatea în paralel cu afacerile. Legislaţia prevedea că în termen de 30 de zile de la obţinerea mandatului de primar sau consilier, aleşii locali trebuiau să renunţe la oricare altă funcţie pe care o deţineau sau să-şi depună mandatul. Cum aceştia nu s-au înghesuit să facă acest lucru, ANI a avut o activitate intensă şi o mulţime de aleşi locali s-au ales cu dosare de incompatibilitate.

Problema salvării acestora a fost continuu pusă pe tapet, aceştia făcând presiuni uriaşe pentru a se găsi o soluţie de a ieşi din incompatibilitate.

După mai multe tentative nereuşite, s-a ajuns la elaborarea acestui proiect de lege. Iniţiatorii proiectului de lege sunt şase deputaţi PSD, cel mai cunoscut fiind Florin Iordache, cel care s-a ocupat şi de punerea în scenă a evenimentelor pentru modificările aduse Codului Penal în marţea neagră.

În expunerea de motive, iniţiatorii recunosc că ţinta legii este salvarea aleşilor locali care au probleme cu ANI.

„Agenţia Naţională de Integritate a apreciat, în opinia noastră în mod abuziv, cu exces de putere, că funcţiile de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu calitatea de reprezentant al comunei, oraşului, municipiului şi judeţului în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară”, au declarat iniţiatorii.

Baroni locali precum Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre şi Adrian Duicu şi-au arătat nemulţumirea faţă de faptul că sunt chemaţi în justiţie pentru incompatibilitate. Unul dintre cei mai revoltaţi este Nicuşor Constantinescu, care are peste 50 de cazuri de incompatibilitate. De fapt, acesta a susţinut în nenumărate ocazii pur si simplu desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Trebuie remarcat că în timp ce majoritatea deputaţilor PDL au votat împotriva legii, colegii lor liberali au decis să se abţină de la vot, ba chiar unii dintre ei au susţinut proiectul de lege iniţiat de PSD. Amintim că preşedintele interimar al PNL Klaus Iohannis, primar al Sibiului, se judecă cu ANI într-un caz de incompatibilitate, el fiind unul dintre beneficiarii acestei legi. Mai mult, Iohannis a declarat recent că va renunţa la candidatura sa la prezidenţiale în cazul în care instanţa de judecată va confirma decizia ANI de incompatibilitate în cazul lui.

"E o nouă zi de marţi la fel de neagră ca cea din decembrie", a declarat preşedintele ANI Horia Georgescu pentru gândul.info, subliniind că în momentul promulgării legea va produce două efecte importante: dosarele aflate pe rolul instanţelor vor primi cel mai probabil decizii favorabile, iar verificările actuale ale ANI în cazul aleşilor locali care sunt şi membri ai AGA în regii autonome locale vor fi blocate.

Astfel că, sute de dosare aflate deja pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi, practic, la un pas de decizii finale favorabile aleşilor locali, în ciuda eforturilor ANI, instituţie care de altfel nici măcar nu a fost consultată în această chestiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne