Angajaţi ai BCR Alba, judecaţi pentru un prejudiciu de peste 11 milioane de euro

Banca Comercială Română.
Banca Comercială Română. (Oana Moisescu / Epoch Times)
Loredana Diacu
10.07.2014

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în judecată, în stare de libertate, 28 de persoane acuzate că au păgubit BCR-ul cu peste 11 milioane de euro.

Cei 28, dintre care 10 persoane sunt angajaţi ai BCR-ului, pe segmentul Corporate, sunt acuzaţi că au acordat un număr de peste 50 de credite, încălcând grav normele şi instrucţiunile de lucru în vigoare.

Angajaţii băncii şi-au depăşit limitele de autoritate, acuză DNA, sprijinind în jur de 34 de firme să obţină credite prin prezentarea la bancă a unor documente în fotocopie, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, documente care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi false.

În plus, în schimbul unor sume de bani, angajaţii băncii ar fi raportat informaţii eronate către centrala BCR pentru a ascunde aceste credite, pe care le-au şi restructurat fără a respecta regulamentele băncii.

Banca Comercială Română s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în monedă naţională a sumei de 11.336.000 euro, reprezentând prejudiciu efectiv produs şi beneficiu nerealizat, urmând ca pe parcursul procedurilor să reactualizeze valoarea prejudiciului.

Inculpaţii, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, în formă continuată, spălare de bani etc. vor fi judecaţi de tribunalul Alba.

Reamintim că în ultimul an BCR a fost afectată de numeroase scandaluri. Unul dintre cele mai răsunătoare a avut loc în octombrie 2013, când clienţi ai BCR Argeş au reclamat furtul a 2 mil. euro din casetele de valori deţinute la bancă. Tot în octombrie 2013 un angajat al BCR Braşov a fost acuzat că a acordat credite fără să respecte normele băncii, luând apoi bani din conturile unor clienţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor