Au apărut sondaje în domenii importante. Informare sau dezinformare?

Crin Laurenţiu Antonescu şi Victor Ponta
Crin Laurenţiu Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)

Au apărut sondaje despre două din cele mai de actualitate subiecte din ţara noastră, respectiv proiectul de exploatare minieră pe bază de cianuri de la Roşia Montană care a stârnit proteste în toată ţara şi chestiunea încrederii în politicieni, relevantă pentru alegerilor prezidenţiale care se apropie. Întrebarea care se pune este câtă încredere prezintă aceste sondaje.

Proiectul Roşia Montană

Amintim că Guvernul Ponta a decis la 27 august să aprobe proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din Roşia Montană. Proiectul a intrat acum în circuitul parlamentar şi necesită aviz, raport şi vot final în fiecare dintre cele două camere legislative urmând ca, ulterior, să fie promulgat.

Aprobarea proiectului a stârnit revolta populaţiei din mai multe localităţi, care de opt zile a ieşit în stradă ca să îşi exprime dezaprobarea. Până acum au avut loc proteste în Bucureşti, Roşia Montană, Timişoara, Bistriţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Bârlad, Târgu Mureş, Alba Iulia, şi chiar în Viena, Budapesta, Praga, Londra, Bruxelles.

Protestatarii cer în principiu trei lucruri - anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), retragerea proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, interzicerea exploatărilor cu cianuri în ţară, precum şi introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.

România asistă în prezent la cele mai mari manifestaţii ecologiste din istoria sa post comunistă, în contextul în care de şase zile, pe teritoriul ţării şi chiar şi în afara ei, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea pentru aprobarea proiectului Roşia Montană, declara Deutsche Welle.

Decizia lui Victor Ponta de a aproba proiectul a stârnit furia populaţiei, a Opoziţiei, dar şi a unor membri din USL (Sorin Roşca Stănescu, Corina Creţu). După o serie de presiuni şi declaraţii împotriva premierului, acesta şi-a explicat mai bine poziţia. Ca premier votează pentru proiect, dar ca deputat votează împotriva acestuia.

Victor Ponta a precizat că a aprobat acest proiect din motive economice, susţinând că în cazul unei blocări, compania Roşia Montană Gold Corporation ar putea cere despăgubiri statului de aproximativ două miliarde de dolari.

Cât despre trimiterea lui în Parlament, premierul şi-a motivat decizia prin faptul că acesta este cel mai transparent for în care se pot dezbate şi se pot lua în considerare toate argumentele.

Cu toate acestea explicaţia nu i-a mulţumit pe critici care au acuzat fuga de responsabilitate a guvernului care a înaintat un proiect de lege în loc să dea o hotărâre de guvern, tocmai pentru a nu îşi asuma responsabilitatea şi a o pasa pe umerii Parlamentului. Preşedintele Băsescu, precum şi alţi membrii din Opoziţie au numit acest act o laşitate a Guvernului Ponta.

De altfel, Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ proiectului de lege punctând faptul că "propunerea de a aproba un contract - acord de drept privat - prin Lege nu corespunde finalităţii constituţionale a acesteia de a reglementa de o manieră generală. (...) În aceste condiţii, considerăm că soluţia de a aproba prin Lege contractul - acord - este de natură să creeze premisele unor vicii de neconstituţionalitate".

În acest context apare un sondaj de opinie al Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) care susţine decizia lui Ponta, arătând că mare majoritate a populaţiei, respectiv patru din cinci români, sunt de acord cu dezbaterea în Parlament a proiectului de la Roşia Montană, întărind astfel declaraţiile premierului pus la zid de critici: ”Parlamentul e locul ideal de dezbatere şi informare, este singurul for legitim şi constituţional unde se poate dezbate”.

Diferenţa dintre ultimele sondaje de încredere

Potrivit unui sondaj efectuat la comanda PDL de Centrul Pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP), liderul PNL Crin Antonescu ar fi scăzut drastic în topul încrederii, ajungând la 17%, la egalitate cu preşedintele Traian Băsescu.

Pe primul loc se regăseşte Victor Ponta cu o cotă de 29%, urmat de guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, cu 27% şi de primarul Capitalei Sorin Oprescu, care este preferat de 22% dintre români. Se pare că liderul PNL Crin Antonescu care este şi candidatul oficial al USL la alegerile prezidenţiale a înregistrat o scădere dramatică, ajungând la egalitate cu actualului preşedinte Traian Băsescu. În ultimul sondaj CSCI Antonescu fusese clasat pe locul patru, iar preşedintele Băsescu se afla la distanţă de acesta.

De remarcat este că acest sondaj a fost realizat înainte de a izbucni problema câinilor vagabonzi din Capitală, fapt ce ar putea impacta de exemplu locul lui Sorin Oprescu care se află în mijlocul acestui scandal, sau ar putea creşte cota de încredere a lui Băsescu din cauza atitudinii lui împotriva câinilor comunitari pe care a avut-o încă de pe vremea când era primar al Capitalei.

Potrivit sondajului CSOP, USL deţine 58% din încrederea populaţiei, iar PDL este în creştere, înregistrând un procent de 18%. După închiderea postului de televiziune OTV, PPDD, partidul lui Dan Diaconescu, este în cădere liberă, ajungând la doar 6%, după ce, la alegerile parlamentare din 2012 obţinuse voturile a 15% din români. UDMR este undeva pe la 6%, în timp ce Mişcarea Populară se află încă în marja de eroare, cu un procent de 3%, iar pe ultimul loc este clasată Forţa Civică, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, care este cotat la numai 2%.

Acesta este sondajul de opinie publică realizat la cererea PDL pe un eşantion de 1.082 persoane, în intervalul 24 august-1 septembrie, marja de eroare fiind de 3,0% .

Se remarcă o diferenţă semnificativă faţă de sondajul din august al Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) realizat pe un eşantion de 1.100 de persoane, în perioada 12-15 august, care are o marjă de eroare de 3,1%.

Potrivit sondajul CSCI, cu doar 2 săptămâni înainte de sondajul CSOP comandat de PDL, la capitolul încredere în politicieni, Mugur Isărescu se află pe primul loc cu 56%, urmat de Sorin Oprescu cu 49% şi Victor Ponta cu 48%. Liderul PNL Crin Antonescu se bucura atunci de 30% din încrederea românilor.

În cee ce priveşte încrederea în partidele politice USL ar obţine 61% din voturi, PDL - 17%, PPDD - 5%, iar Partidul Mişcarea Populară (PMP) doar 3%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne