"Au fost şi copii de zece ani împuşcaţi, copii mici de doi ani" - mărturie despre morţii Revoluţiei din Timişoara

Cadavre ale victimelor Revoluţiei din decembrie 1989
Cadavre ale victimelor Revoluţiei din decembrie 1989 (AFP/Getty Images)

Morga Spitalului Judeţean Timişoara a devenit neîncăpătoare în timpul evenimentelor dramatice din decembrie 1989, rememorează Alexandra Enache, şefa Institutului de Medicină Legală din Timişoara momentele pe care le-a trăit în urmă cu 25 de ani, ca medic rezident, în oraşul unde s-a aprins scânteia revoluţiei deturnate ulterior de FSN.

Potrivit pressalert.ro, în ziua de 18 decembrie, Alexandra Enache, alături de patru medici legişti, au examinat peste 50 de cadavre ale timişorenilor împuşcaţi cu o zi înainte. O zi mai târziu, mare parte din cadavre dispăruseră.

“Când am venit a doua zi a fost acel şoc pentru că foarte multe dintre cadavre au dispărut. Peste 40 de cadavre au fost luate cu acea dubă şi transportate la Bucureşti. Acelea au fost zilele cele mai groaznice, pentru că era o tensiune foarte mare, ne era teamă şi nouă”, îşi aminteşte medicul legist.

Reamintim că, pentru a se şterge urmele masacrului, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la Timişoara au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti. Corpurile celor ucişi au fost arse iar cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti, potrivit mărturiilor din acea vremea.

Transformaţi în cenuşă acum un sfert de veac, morţii Timişoarei nu au fost însă uitaţi de medicul legist:

“Au fost cadavre şi cu multe plăgi, au fost şi oameni împuşcaţi în spate, deci probabil că fugeau undeva. Au fost şi copii de zece ani împuşcaţi, copii mici de doi ani, femei. Te lupţi sau încerci să opreşti pe cineva care e pe măsura ta, nu tragi în copii şi în femei”, a rememorat medicul momentele de groază trăite în iarna lui 89.

Mulţi din cei decedaţi în acele zile sângeroase la Timişoara, era împuşcaţi în cap, a mai povestit Alexandra Enache pentru pressalert.ro: “Plăgile au fost grave, s-a tras în cap foarte mult, în torace, cu gloanţe de calibru mare care făceau leziuni distructive. Au fost cazuri în care craniul a explodat, leziune tipică produsă prin împuşcare. S-a tras cu o intenţie clară de a ucide, nu s-a tras la picioare. Tragi la picioare ca să răneşti, să faci o plagă mai puţin gravă”, a povestit Alexandra Enache.

Morţi rămaşi neidentificaţi

Medicul legist a mai relatat că din 1990 au început să se facă tabele cu persoanele decedate şi s-a trecut la identificarea lor. Totuşi, şase cadavre din cele 43 incinerate la Bucureşti au rămas neidentificate. “Noi am făcut acel examen extern al cadavrului, am descris urmele de împuşcare, îmbrăcămintea, fizionomia, am realizat un portret vorbit al cadavrului, adică am descris forma feţei, culoarea părului, ochilor, semne particulare şi pe baza acestor elemente s-au putut face identificările”, a relatat medicul timişorean. Identificarea acelor cadavre s-ar fi putut realiza mult mai uşor dacă existau şi fotografii, care au fost realizate de către lucrători de la Miliţie şi procurori însă, ulterior, filmele au dispărut, a mai povestit dna Enache.

Articolul integral cu relatările medicului timişorean poate fi citit la http://www.pressalert.ro/2014/12/revoluţie-25-dezvăluirea-halucinanta-medicului-legist-alexandra-enache-care-examinat-cadavrele-revolutionarilor-s-tras-la-întâmplare-sau-fost-o-execuţie-publica-foto/

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne