Avocatul Poporului a descoperit pe hartă comuna Pungeşti

Proteste Pungeşti
Proteste Pungeşti (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

La două săptămâni după ocuparea comunei Pungeşti de jandarmi, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia de la Pungeşti şi şi-a trimis reprezentanţii în zonă pentru a discuta cu oficialităţile din cadrul primăriei, cu reprezentanţii Jandarmeriei şi cu participanţii la proteste. Verificările sunt în curs de desfăşurare, informează un comunicat remis de instituţie.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui şi evenimentele petrecute pe raza acestei localităţi, cu prilejul recentelor proteste", afirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vârtosu, citat de Realitatea..

"De asemenea, au fost iniţiate întâlniri cu reprezentanţii Jandarmeriei şi urmează să aibă loc discuţii cu participanţii la protest. Verificările sunt în curs de desfăşurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice", mai precizează comunicatul Avocatului Poporului.

Localnicii din Siliştea - Pungeşti trăiesc în stare de asediu din data de 2 decembrie, când Chevron şi-a reluat lucrările lângă comuna lor. Echipele şi utilajele trimise de Chevron au intrat în perimetrul exploatărilor însoţite de numeroase efective de jandarmi. Locuitorii care au ieşit în drum în zorii zilei de 2 decembrie, în încercarea de a opri înaintarea utilajelor au fost spulberaţi la propriu de forţele de ordine.

De atunci, comuna a fost sub ocupaţie, oamenii au fost intimidaţi, bătuţi, amendaţi, pentru a nu se apropia de zona în care lucrează Chevron.

„Am ascultat mărturii şocante despre cum sunt oamenii intimidaţi şi agresaţi de către autorităţile statului. Am văzut eu însumi cum patrulează maşinile de poliţie la fiecare două minute. Maşinile cu jandarmi sunt amplasate, de asemenea, pe străzile din comuna Pungeşti! Este, cu adevărat, o enclavă ruptă din Uniunea Europeană, o enclavă în care drepturile omului sunt suspendate, cetăţenii sunt umiliţi, iar instituţiile de forţă ale statului se manifestă nestingherit terorizând populaţia”, a declarat deputatul Remus Cernea, ajuns joi, 12 decembrie la Pungeşti.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Pungeşti s-au strâns oameni din toată ţara, pentru a manifesta împotriva exploatărilor Chevron. Nemulţumirea a răbufnit şi în jur de 400 de oameni au pătruns în perimetrul Chevron, rupând gardurile împrejmuitoare. Jandarmii au scăpat situaţia de sub control, iar oamenii, revoltaţi, au intrat pe proprietatea firmei gazifere, strigându-şi nemulţumirea şi aruncând cu pietre în camioanele şi utilajele de pe câmp.

Au urmat arestările, ridicările cu duba iar din 9 decembrie, Poliţia Vaslui a constituit "zonă specială de siguranţă" în localităţile vasluiene Siliştea şi Pungeşti, numărul forţelor de ordine cantonate în zonă fiind considerabil suplimentat pentru ca nimic să nu "tulbure" lucrările Chevron.

Jandarmeria a precizat într-un comunicat de presă că este prezentă în continuare în Pungeşti, 'pentru asigurarea unui climat de normalitate, prevenirea oricăror incidente ce pot duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi intervenţia fermă în situaţiile în care se încalcă legea'.

În judeţul Vaslui au existat în ultima perioadă mai multe proteste, unele soldate cu violenţe între protestatari şi jandarmi, faţă de intenţia companiei Chevron de a trece la exploatarea gazelor de şist în regiune. Mai mulţi cetăţeni din comuna vasluiană Pungeşti au susţinut că reprezentanţii Jandarmeriei comit o serie întreagă de abuzuri şi că oamenii nu sunt lăsaţi să iasă din case fără să fie percheziţionaţi şi chestionaţi.

Vineri, 12 decembrie, Judecătoria Vaslui a respins joi cererea de ridicare a restricţiilor de circulaţie instituite de jandarmi în localităţile Siliştea şi Pungeşti, formulată de o reprezentantă a protestatarilor din Pungeşti.

În prezent, Pungeştiul este sub controlul forţelor de ordine atmosfera fiind una de stat poliţienesc.

Deputatul Cernea, aflat la Pungeşti, relata vineri pe contul său de Facebook că este martorul unei „atmosfere de teroare şi de stat poliţienesc”.

„Sunt martorul unei atmosfere de teroare şi de stat poliţienesc din Pungeşti. Poliţia îmi monitorizează fiecare mişcare din localitate. Chiar acum câteva minute o maşină de poliţie a oprit în faţa casei în care am înnoptat, verificând dacă maşina cu care am venit este încă parcată în curte... Este incredibil cum merg lucrurile aici...”, a declarat deputatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne