Băsescu este bucuros că Moldova a pornit pe drumul spre Europa

Traian Băsescu
Traian Băsescu (Timeline Photos)

Prezent vineri la Ambasada României la Chişinău, Preşedintele Băsescu s- a declarat bucuros de parafarea acordului de asociere între Moldova şi UE, la summitul de la Vilnius, încheiat ieri. Multumindu-le cetăţenilor şi oficialitatilor moldovene, preşedintele a mărturisit că a avut o mică ingrijorare că a avut o mică îngrijorare că îşi va termina cel de-al doilea mandat, iar Republica Moldova să nu fi pornit pe drumul spre Europa.

"Vă mărturisesc o mică îngrijorare din sufletul meu, până în ultimele luni, mă gândeam că s-ar putea să îmi termin cel de-al doilea mandat şi Republica Moldova încă să nu pornească pe drumul spre Europa. Mă bucur mult că mi-aţi dat ocazia să îmi închei liniştit cel de-al doilea mandat, pentru că cel de-al doilea stat român merge şi el după primul pe drumul Uniunii Europene", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele României şi-a reiterat ideea că Moldova aparţine spaţiului european, nu uniunii eurasiatice, iar acordurile de asociere şi liber schimb cu UE reprezintă garanţia devenirii europene a Moldovei de peste Prut.

"Existenţa acestor acorduri reprezintă garanţia revenirii în familia mare, a Uniunii Europene, pentru ca Republica Moldova, ca şi România au fost tot timpul parte a Europei şi în niciun caz al vreunei uniuni eurasiatice", a mai spus Băsescu.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, într-o declaraţie de presă susţinută împreună cu Preşedintele Timofti, Băsescu şi-a exprimat convingerea că Republica Moldova va reuşi să îşi parcurgă drumul spre Europa "cu sau fără sprijinul României, pentru că doreşte acest lucru", mărturisind însă că bucuria sa pentru reuşita Moldovei este umbrită de "un regret" că România putea să facă mai mult pentru ţara de peste Prut.

"Altfel, nu pot spune decât că pentru noi ceea ce s-a întâmplat astăzi pentru Republica Moldova este o mare, mare bucurie şi eu o simt în suflet. Tot timpul am avut, aşa, parcă un regret, parcă uneori şi sentimentul că am fi putut face mai mult. Faptul că românii erau în UE, iar românii din partea cealaltă a Prutului nu erau încă. Acum aţi pornit pe acest drum şi vă doresc din suflet mult succes", a afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu i-a mulţumit lui Nicolae Timofti pentru faptul că va participa la recepţia de la Cotroceni pentru Ziua Naţională a României şi la parada de la Bucureşti.

La rândul său, în contextul discuţiilor despre finalizarea celui de al doilea mandat al lui Băsescu, Nicolae Timofti a declarat că, după plecarea lui Băsescu de la Cotroceni nu o să fie interesant să urmărească evenimentele politice.

Vizita lui Traian Băsescu la Chişinău este o celebrare a parafării acordului de asociere şi implicit de liber schimb între UE şi Republica Moldova, în cadrul Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne