Băsescu: PMP va vota împotriva validării mandatului lui Dragnea

La fel ca PNL şi USR, şi PMP se va opune validării mandatului de deputat obţinut în urma alegerilor de preşedintele PSD Liviu Dragnea, a anunţat şeful partidului Traian Băsescu.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Partidul Mişcarea Populară se va opune prin vot validării mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pe motiv că un articol din Regulamentul Camerei ar deschide această oportunitate, a declarat duminică seară, la postul B1 TV, fostul şef de stat Traian Băsescu.

"PMP va vota împotriva validării mandatului lui Dragnea, că aşa e pe Regulament", a declarat Traian Băsescu, amintind că în anul 2004 unui senator i-a fost invalidat mandatul deşi nu fusese condamnat, ci doar cercetat pentru vot multiplu.

Întrebat dacă în opinia lui stă în picioare prevederea din Regulamentul Camerei în cazul lui Dragnea, liderul PMP a răspuns afirmativ.

"Eu cred că legal stă în picioare, numai că aici discutăm de PSD, ceea ce înseamnă că la comisie se va da un aviz, la comisia de validare. Pozitiv sau negativ, nici n-are relevanţă, apoi se va merge la vot în plen, unde PSD şi ALDE vor vota pentru validarea mandatului. Şi cu asta se încheie discuţia, pentru că la ei legea e bună doar când le convine, nu şi când nu le convine", a precizat Băsescu.

Reamintim că o prevedere din Regulamentul Camerei Deputaţilor îi sancţionează pe cei condamnaţi definitiv pentru infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

"Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (…) în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral", se arată în articolul respectiv din Regulament.

PNL şi USR consideră că Dragnea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Fraude la Referendum", intră şi el sub incidenţa acestui articol şi au anunţat că vor vota în consecinţă.

Propunerea comisiei de validare trebuie însă supusă dezbaterii şi apoi votului în Camera Deputaţilor, unde PSD şi aliaţii săi de la ALDE au împreună majoritatea şi este puţin probabil să voteze invalidarea mandatului lui Dragnea.

De cealaltă parte, preşedintele PSD al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat pentru News.ro că articolul respectiv se referă de fapt doar la condamnări definitive pentru alegerile curente.

"Discutăm de aceste alegeri pentru validare. BEC a comunicat că nu s-au comis fraude electorale. E simplu, niciun deputat nu a fost ales prin fraudă", a punctat Iordache.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne