Băsescu: SRI trebuie pus zdravăn sub control, iar pentru DNA trebuie legea răspunderii magistraţilor

Fostul preşedinte Traian Băsescu oferă soluţii concrete pentru îmblânzirea aşa-numitului Binom SRI-DNA.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Serviciul Român de Informaţii trebuie pus "zdravăn" sub control printr-o comisie parlamentară "extrem de puternică", iar pentru Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie adoptată legea răspunderii magistraţilor, a declarat sâmbătă seara, la România TV, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Potrivit Mediafax, fostul şef de stat a atras atenţia că este evident că sunt probleme în ce priveşte controlul civil asupra activităţii serviciilor secrete, lucru care poate fi rezolvat, în opinia sa, printr-o comisie parlamentară de control "extrem de puternică".

"SRI trebuie pus zdravăn sub control", a subliniat Traian Băsescu, intrat şi el în malaxorul Justiţiei (urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul Căşuneanu).

În ceea ce priveşte DNA, liderul PMP a opinat că instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi poate fi controlată prin adoptarea legii răspunderii magistraţilor.

"Instrumentul nu este punerea DNA sub control parlamentar, ci instrumentul este legea răspunderii magistraţilor", a explicat Traian Băsescu, adăugând că adoptarea acestei legi ar însemna încetarea multor cazuri de abuz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne