Cazul Clotilde Armand. "Legea, făcută prost special pentru a împiedica ascensiunea mişcărilor de tip grass roots"

Circa 1.000 de persoane s-au strâns sâmbătă, în Piaţa Universităţii, cerând renumărarea voturilor în sectorul 1 din Capitală. Printre ei s-a aflat şi Dumitru Dobrev, candidatul USB la sectorul 4, care atrage atenţia că legea pare făcută special să împiedice ascensiunea mişcărilor de tip grass roots.
Dumitru Dobrev
Dumitru Dobrev (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Prezent la protestul din Piaţa Universităţii declanşat de cazul Clotilde Armand, candidatul USB la primăria sectorului 4, avocatul Dumitru Dobrev, susţine că ieşit în stradă ca cetăţean, nu ca politician, mânat de "un sentiment acut de nedreptate" legat de situaţia din sectorul 1.

"În biroul acela electoral (care a respins solicitarea USB de renumărare a voturilor) majoritatea erau membri ai partidelor. Era un singur magistrat, restul, cei care au hotărât să ne respingă contestaţia, erau membri ai partidelor politice clasice – PNL, PSD, ALDE. Noi nu considerăm că facem presiuni asupra cuiva, ci doar ne manifestăm nemulţumirea. Urmează ca cei care sunt în drept să ia act de lucrul acesta şi să procedeze în consecinţă.

Am observat şi noi când am făcut acea întâmpinare la Biroul Electoral al sectorului 1 că legea este foarte proastă şi este făcută special pentru a crea astfel de situaţii. Ni s-au respins întâmpinările pe motiv că nu au fost făcute de reprezentantul nostru în secţia de votare şi că, vezi Doamne, Biroul Electoral nu se poate sesiza cu o cerere depusă direct la ei pentru că ei ne-au dat posibilitatea să avem reprezentanţi în toate secţiile şi dacă nu am avut e treaba noastră. Cum să ai infrastructură să acoperi tot Bucureştiul dacă tu eşti un partid înfiinţat acum şase luni?

Deci clar nu au vrut să înţeleagă că a avea delegaţi sau reprezentanţi este facultativ, nu o obligaţie, dar raţionamentul este făcut de aşa manieră încât ni s-a dat peste bot: "Ei, n-aţi avut reprezentanţi peste tot, v-au furat, asta e". Cam asta se înţelege. Nu avem dovezi, dar avem aşa un feeling că de fapt chestia asta a fost premeditată, adică legea a fost făcută prost de la început special pentru a împiedica ascensiunea pe scena politică a mişcărilor astea de tip grass roots", a declarat Dumitru Dobrev.

Deşi este un partid nou, Uniunea Salvaţi Bucureştiul a reuşit să obţină la alegeri, în Capitală, un scor mai mare decât partidul istoric PNL. Întrebat despre acest rezultat surprinzător, candidatul USB la primăria sectorului 4 a replicat:

"Pentru noi este o mare victorie, totodată este şi o mare înfrângere pentru că nu am reuşit să luăm Primăria Sectorului 1. Noi nu ne culcăm acum pe laurii victoriei, analizăm ce am greşit în campanie, încercăm să ne pregătim pentru ce o să fie la toamnă, încercăm să pregătim oamenii pentru consiliile locale, pentru consiliul general să ne facem echipe.

Fiecare consilier să aibă în spate doi, trei oameni de specialitate pentru că nu vrem să fim nişte anonimi aşa cum au fost consilierii celorlalte partide din 90 până acum. Noi vom face conferinţe de presă, noi vom discuta cu ONG-urile, noi vom ieşi în stradă. Vrem să fim prezenţi în viaţa comunităţii, să nu fim un fel de bulă de săpun, un fel de PPDD, peste patru ani oamenii să spună: Au fost şi ăştia, le-am acordat încrederea şi, ca şi alţii, nu au făcut nicio brânză".