Comisia Europeană "toarnă" 171 milioane euro în proiectul liniei 5 de metrou

Corina Creţu
Corina Creţu (Epoch Times România)

Comisia Europeană a aprobat marţi modificarea proiectului major "Linia 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei". Decizia vizează eşalonarea proiectului în două faze, prima fiind inclusă în perioada de programare 2007-2013, iar cea de-a doua urmând să fie finanţată în perioada de programare 2014-2020.

Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului are o valoare eligibilă de aproape 200 de milioane de euro, din care aproximativ 170 de milioane reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională. Valoarea totală a proiectului este de peste 480 de milioane de euro.

"Construcţia Liniei 5 de metrou este un proiect de mare importanţă pentru locuitorii Bucureştiului deoarece va reduce timpul de călătorie între cartierul Drumul Taberei şi zona Eroilor cu aproape 20 de minute.

Se estimează că mai mult de jumătate dintre cei 335 de mii de locuitori din Drumul Taberei şi zonele adiacente vor folosi viitoarea linie de metrou. Totodată, se aşteaptă ca această linie să ducă la descongestionarea traficului rutier în zona de vest a capitalei", a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.

Linia 5 de metrou va avea o lungime totală de 6,7 km, 10 staţii şi un depou situat la staţia Valea Ialomiţei. Data estimată pentru finalizarea întregului proiect este 31 decembrie 2017.

Proiectul major face parte din Programul Operaţional "Transport", Axa prioritară 2 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne