Contribuţiile sociale, de la angajator la angajat. Facilitate sau sabotarea economiei?

Guvernul a renunţat la impozitul pe cifra de afaceri dar anunţă noi măsuri care, potrivit opoziţiei, vor spori munca la negru şi vor creşte şomajul.
Mihai Tudose
Mihai Tudose (Obiectiv Vocea Brailei)

Ministerul Finanţelor lucrează la un proiect care vizează transferul contribuţiilor la stat de la angajator la angajat, acesta urmând să intre în vigoare începând cu anul viitor, a anunţat luni premierul Tudose, la finele reuniunii liderilor Coaliţiei PSD-ALDE, relatează Agerpres.

Întrebat dacă transferul de contribuţii se va realiza până la anul, Tudose a confirmat: "Vorbim despre acei 2.000 de lei care sunt de fapt 1.500. Da, Ministerul de Finanţe lucrează la acest lucru".

"Începem cu salariul minim ca să fim siguri şi este la pachet cu acea măsură de plătit angajatorul contribuţiile pentru salariul minim, pentru cei care sunt cu acea fracţie, acel part-time, cel puţin pe hârtie", a explicat premierul.

La întrebarea dacă de la anul angajatul va plăti doar impozitul separat, iar angajatorul CAS şi CASS, premierul a răspuns afirmativ.

Premierul a vorbit şi despre introducerea măsurii de TVA split, explicând că se încearcă "să fie din septembrie, tot ca un mijloc de disciplină financiară. Trebuie să recuperăm nişte întârzieri, sunt o mulţime de lucruri care au încremenit câteva luni".

"Mecanismul este foarte simplu. Când dumneavoastră cumpăraţi ceva, un obiect, dacă 100 de lei este baza, plătiţi 119 lei, comerciantului 100 de lei îi rămân în conturi, 19 lei îi punem în contul domniei sale de TVA care rămâne al lui, dar cu parola la stat. Încercăm să evităm acele firme care nu plătesc TVA, apoi ne trezim cu ele în faliment sau pur şi simplu dispărute. Dacă dispare, dispare cu banii lui, banii statului rămân acolo. Are şi efecte benefice: recuperarea TVA se face mult mai simplu, banii sunt practic tot în contul lui şi vom face un mecanism să fie returnaţi în câteva zile", a precizat premierul.

Sunt însă măsurile anunţate de Tudose aşa o binecuvântare pentru cetăţeni? Se pare că nu, dacă ascultăm specialiştii şi opoziţia.

Referitor la TVA split, potrivit fostului secretar de stat Gabriel Biriş, acest sistem nu va face decât să blocheze economia reală şi sistemele informatice ale ANAF.

"Singurii care ar putea avea ceva de câştigat pe termen scurt sunt băncile, care vor încasa venituri suplimentare semnificative pentru administrarea acestor conturi. Nu cred însă că băncile îşi doresc asta", spune Biriş, pe Facebook.

În ceea ce priveşte mutarea contribuţiilor sociale datorate de angajator la angajat, pentru început doar în cazul angajaţilor cu salariu minim, potrivit USR aceasta se traduce prin faptul că salariul minim de fapt nu va creşte aşa cum "mint" PSD şi ALDE.

"Ca să fie foarte clar, taxele de 22,75% pe salariu, pe care erau obligaţi să le plătească angajatorii, începând de anul viitor le vor plăti angajaţii. În realitate, românii cu salariu minim vor primi anul viitor aceeaşi bani chiar dacă pe hârtie va apărea o majorare cu 22,75%. În acelaşi timp, persoanele cu contracte parţiale de muncă vor fi obligate să plătească contribuţiile sociale la nivelul unui salariu minim întreg, ceea ce îi dezavantajează pe cei cu venituri mai mici de un salariu minim, va spori munca la negru şi va creşte şomajul", susţine Uniunea Salvaţi România.