Cum a agravat o parte a presei drama din Clubul Colectiv. Convenţia Organizaţiilor de Media ia atitudine

Unele instituţii media, care au abdicat de la principiile profesionale, au contribuit la amplificarea efectelor tragediei de la Colectiv, a atras atenţia Convenţia Organizaţiilor de Media (COM), alcătuită din peste 25 de organizaţii media din România.
Andrei Pricopie
23.11.2015

alte articole

Comemorarea celor arşi de vii în Clubul Colectiv, 31 octombrie 2015, Bucureşti. (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Andrei Pricopie
23.11.2015

În urma analizei de presă realizate de membrii Convenţia Organizaţiilor de Media s-a constatat un număr îngrijorător de abateri de la lege şi de la dentologia jurnalistică.

Organizaţia a prezentat câteva dintre cele mai grave astfel de încălcări, cu scopul ca astfel de derapaje să nu se mai repete.

1. La scurt timp după izbucnirea incendiului din Clubul Colectiv au fost difuzate - atât de către canalele media profesioniste, cât şi în reţelele de socializare - imagini cu puternic impact emoţional, neblurate.

2. Au existat multiple situaţii în care unele instituţii de presă au pus accent pe elementele morbide, pe durerea rudelor şi au prezentat evenimentele într-o notă lipsită de respect şi de empatie faţă de suferinţele celor implicaţi.

3. Alţi comunicatori publici au lansat în spaţiul public, fără să verifice informaţia şi fără să consulte şi părţile implicate/ acuzate, verdicte şi judecăţi de valoare care au pus într-o lumină proastă fie victimele şi apropiaţii acestora, fie persoane sau instituţii care au contribuit la operaţiunile de salvare.

4. Au existat redacţii care au încălcat recomandările CNA privind mediatizarea funeraliilor victimelor din incendiu.

5. Alţi comunicatori publici au mediatizat puncte de vedere ale unor persoane care pretindeau că aveau puteri paranormale, care alimentau conspiraţii morbide, fără bază factuală (de exemplu: că numărul victimelor a fost mult mai mare, dar a fost ţinut ascuns).

"Considerăm că astfel de abateri comise de angajaţi media din plan local şi naţional sunt de natură să distorsioneze dezbaterea publică şi să decredibilizeze imaginea breslei în ansamblul ei. Mai mult, transmit publicului mesajul că astfel de practici sunt acceptabile şi, ca atare, pot fi reproduse şi în reţelele de socializare.

În aceste condiţii, le recomandăm insistent tuturor jurnaliştilor şi comunicatorilor publici să respecte Codul Deontologic Unic al Jurnalistului şi să ţină cont de ghidul de bune practici pentru mediatizarea situaţiilor traumatice", a transmis Convenţia Organizaţiilor de Media.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor