Cum vede Iohannis problema ridicării imunităţii parlamentarilor

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că, în opinia lui, Parlamentul ar trebui să dea curs tuturor cererilor de ridicare a imunităţii în cazul parlamentarilor înaintate de Parchet, argumentând că cetăţenii români nu trebuie să fie împărţiţi în două categorii.

Totodată, Iohannis s-a declarat "total împotriva" Legii amnistiei şi graţierii, indiferent care ar fi formula de promovare a unui astfel de proiect.

"Sunt total împotriva unei astfel de legi (privind amnistia şi graţierea, n.r.) şi voi recomanda colegilor nu numai să nu voteze, ci să protesteze vehement împotriva unui astfel de demers dacă se va face", a adăugat acesta.

Întrebat cum comentează respingerile repetate ale solicitărilor de ridicare a imunităţii în cazul unor parlamentari, Iohannis a replicat: "Consider că atunci când există o solicitare a unui parchet către Parlament pentru verificarea unui parlamentar, acestei solicitări trebuie să i se dea curs. Nu putem prin vot să împărţim cetăţenii români în două categorii".

Este de menţionat că, potrivit procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, toate solicitările adresate de DNA în acest an Parlamentului pentru obţinerea avizelor de arestare preventivă în dosare care au vizat parlamentari au fost respinse, indiferent de partidul din care făcea parte persoana cercetată. Pentru a da doar câteva exemple de oameni politici investigaţi de DNA care s-au bucurat de susţinerea colegilor lor din parlament amintim de cazul lui Marius Isăilă, Florin Popescu, Vlad Cosma, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre sau Ion Stan.

Ultimul scăpat a fost senatorului PSD Marius Isăilă. La 2 iunie, Senatul a respins solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului, cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapt care, în opinia europarlamentarului Monica Macovei, evidenţiază frăţia PNL-PSD împotriva justiţiei.

„Un simplu calcul matematic demonstrează că au fost cel puţin 20 de senatori liberali, din cei 30 prezenţi la vot, care au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului PSD Isăilă. În spatele votului secret, frăţia PSD-PNL împotriva justiţiei funcţionează încă. Votul din Senat în cazul Isăilă este un motiv de îngrijorare în privinţa seriozităţii şi onestităţii angajamentelor publice recente ale PNL că îşi va corecta comportamentul faţă de justiţie”, a subliniat Macovei.

Ţinând seama de aceste argumente şi în contextul în care se prefigurează alianţa PNL-PDL, Macovei îi cere preşedintelui interimar al PNL, Klaus Iohannis, să ia atitudine şi să-i sancţioneze pe cei care nu au blocat cererea DNA în cazul lui Isailă, lucru care nu s-a întâmplat însă până acum.

Şi senatorul american Christopher Murphy, care a vizitat recent ţara noastră, a precizat că ideea că Parlamentul îi protejează pe membrii săi de anchetare este o noutate pentru el, şi a subliniat că dacă prin comparaţie, un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului SUA, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne