Cum vor sta infractorii acasă pe banii noştri: braţările electronice pentru arest la domiciliu - un cost "nu redus"

Robert Cazanciuc
Robert Cazanciuc (Epoch Times România)
Loredana Diacu
31.03.2014

Proiectul privind brăţările de supraveghere pentru persoanele arestate la domiciliu va fi pus în dezbatere publică în aproximativ o lună iar costul nu va fi unul redus, ne-a liniştit luni Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la trei zile după ce preşedintele Băsescu a reamintit, "în treacăt", la Congresul Avocaţilor, că poliţiştii nu dispun încă de brăţări electronice să-i urmărească prin satelit pe cei arestaţi la domiciliu, aşa cum prevede noul Cod de Procedură Penală.

"Îmi cereţi un lucru greu de estimat în momentul de faţă, pentru că sunt şi aici soluţii tehnice diferite ce pot fi implementate şi, în funcţie de soluţia tehnică, vom putea avea şi un cost. Dar, oricum, nu este un cost mic, asta cu siguranţă. (...) Sper ca în maxim o lună să putem avea un proiect gata de a fi pus în dezbatere publică", a declarat Cazanciuc la finele şedinţei CSM de luni, conform Agerpres.

Ministrul Justiţiei a precizat că proiectul de act normativ este în lucru Ministerul Justiţiei şi că este elaborat împreună cu Poliţia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Conform lui Cazanciuc, trebuie puse la punct mai multe aspecte, atât din punct de vedere legal cât şi tehnic, inclusiv cine implementează conceptul, în ce condiţii şi cu ce resurse.

Faptul că poliţia nu dispune încă de respectivele braţări, aşa cum a atras atenţia Băsescu, "nu împiedică în niciun caz instanţele să pronunţe alte soluţii.", a afirmat Cazanciuc.

După ce i s-a atras atenţia că proiectul ar trebui urgentat, având în vedere că unele persoane arestate la domiciliu nu şi-au respectat obligaţiile, Cazanciuc a răspuns că, din contră, arată că autorităţile trebuie să fie atente în stabilirea mecanismului de implementare.

"Nu, asta ne arată că trebuie să fim foarte atenţi când vrem să implementăm un asemenea proiect. E un proiect ce trebuie implementat, e un proiect revoluţionar dar trebuie foarte bine puşi la punct toţi paşii. (...) Din moment ce este în cod (n.r. — Codul de procedură penală), cred că România este pregătită să accepte o asemenea soluţie, dar trebuie să fim foarte atenţi cum trebuie să facem paşii concreţi. În momentul în care s-a luat o măsură şi cineva nu a respectat obligaţiile, trebuie foarte bine pus la punct mecanismul de revocare a unei asemenea măsuri", a explicat ministrul, preluat de Agerpres.

Cazanciuc a mai susţinut că nu se pune în discuţie o eventuală abrogare a articolului care prevede brăţările de supraveghere.

Măsura arestului la domiciliu a intrat în vigoare de la 1 februarie 2014, odată cu noul Cod de procedură penală. Deşi art. 221, alin. (3) stipulează că "Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere", autorităţile nu au achiziţionat încă brăţările electronice de supraveghere a persoanelor arestate la domiciliu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor