Tribunalul Bucureşti judecă cererea „pacientului” Năstase de contopire a pedepselor în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”

Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)

Tribunalul Bucureşti va judeca, luni, cererea lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor primite în dosarele „Trofeul calităţii" şi „Zambaccian".

Cererea de contopire a pedepselor a fost formulată de avocaţii lui Năstase pe 24 ianuarie însă termenul de judecare a solicitării a fost amânat de două ori, datorită faptului că judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu redactaseră motivarea sentinţei din dosarul Zambaccian, "motiv" pentru fostul premier, "internat" la Jilava pentru fapte de corupţie, să ironizeze sistemul judiciar:

"Au trecut 75 de zile de la decizia instanţei. La Jilava, în secţia mea, „pacienţii” vin şi pleacă. (...) Urmărim şi comentăm evoluţiile statului de drept. Eu, de exemplu, mă întreb, în continuare, dacă şi judecătorii trebuie să respecte legea", îşi căina Năstase soarta pe blogul personal.

Reamintim că în prezent Adrian Năstase este închis la Jilava, după ce Instanţa Supremă l-a condamnat pe 6 ianuarie 2014 la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, în dosarul Zambaccian.

Avocaţii premierului au cerut contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 2 ani din dosarul "Trofeul calităţii", pedeapsă din care Năstase a executat doar 8 luni.

Dacă în urma contopirii, pedeapsa rezultată va fi de patru ani (48 de luni), Adrian Năstase ar putea să ceară eliberarea condiţionată după 16 luni, căci, având peste 60 de ani, conform legii are dreptul să ceară eliberarea condiţionată după ce ispăşeşte o treime din pedeapsă. Având în vedere că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani din dosarul "Trofeul calităţii", Năstase ar putea cere eliberarea condiţionată după numai opt luni.

"Pacientul" Nastase riscă însă ca, la contopirea celor două pedepse, magistraţii să dispună în favoarea unui un spor de pedeapsă.

Condamnările lui Nastase

Fostul prim-ministru a fost acuzat în dosarul Zambaccian că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de cca. 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Foloasele constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost închis pe 26 iunie 2012 şi eliberat pe 18 martie 2013, după ce i-a fost admisă cererea de eliberare condiţionată de către Tribunalul Bucureşti.

Adrian Năstase a fost acuzat în respectivul dosar ca şi-a folosit influenţa pentru organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma sa participe.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis pe fostul premier în judecată, în 20 ianuarie 2009, acuzându-l pe politician că şi-a folosit influenţa şi/sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, mai pe scurt, Năstase a făcut uz de şantaj şi trafic de influenţă pentru a-şi finanţa campania electorală pentru prezidenţialele din 2004.