Dan Şova audiat la DNA. Pe rol, căpuşarea complexelor Turceni şi Rovinari

Audieri în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi spre validare. În imagine, Dan Şova, Ministrul Transporturilor (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.02.2015

UPDATE: La ieşirea din sediul DNA, Dan Şova a declarat că s-a prezentat în faţa procurorilor anticorupţie pentru motive procedurale, mai exact, apariţia unor documente noi:

„A fost o chestiune procedurală. Sunt nişte documente noi. Nu am dat declaraţii. Faptul că au venit nişte document sunt nişte chestiuni procedurale interne”, a declarat Şova, citat de B1 TV.

De asemenea, avocatul senatorului a precizat că procurorii DNA i-au adus la cunoştinţa clientului său că au sosit noi documente.

* * *

Fostul ministru PSD al Marilor Proiecte, Dan Şova a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul DNA. Potrivit Mediafax, Şova ar fi audiat în dosarul legat de contractele încheiate între casa sa de avocatură şi complexele Turceni şi Rovinari.

Şova, recent reprimit în rândurile PSD-ului este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, mai relatează sursa citată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Din rechizitoriul DNA reiese că „în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi ICM - SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA, Şova a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA „Şova şi Asociaţii”.

De asemenea, Şova a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), arată procurorii anticorupţie.

Şova mai este acuzat că, în perioada ianuarie - 14 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuit la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA "Şova şi Asociaţii", ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezintă. În urma acestui contract, societatea lui Şova a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Potrivit procurorilor anticorupţie, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA "Şova şi Asociaţii", ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Investigaţia contractelor lui Şova cu Turceni şi Rovinari s-ar putea dovedi cu "bătaie lungă." Un raport al Inspecţiei Judiciare din ianuarie 2014 arată că Victor Ponta este cercetat în două dosare 122/P/2012 şi 132/P/2012 privind complexele Rovinari şi Turceni.

Reamintim că fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a tras încă din 2009 semnale de alarmă în legătură cu contractele făcute de Şova cu complexele Turceni şi Rovinari, precum şi cu mărirea valorii acestora după ce Ponta i-a devenit partener. Potrivit Monicăi Macovei, afacerile avocatului Şova cu statul au prosperat în Gorj exact în perioada în care deputatul şi avocatul Ponta era “senior partener” la casa lui de avocatură.

Fostul ministru al justiţiei precizează, bazat pe documente, că valoarea contractelor lui Şova cu Rovinari şi Turceni a crescut spectaculos prin semnarea unor acte adiţionale, după ce Ponta a devenit partener senior pe 30 august 2007.

Dan Şova, a rămas în memoria colectivă ca ministrul care a pierdut contractul cu Bechtelul (contract în a cărui negociere a fost implicat firma de avocatură la care lucrează mama sa vitregă).

Reamintim că Şova este urmărit penal şi în dosarul de trafic de influenţă al lui Viorel Hrebenciuc. Din stenogramele prezentate de procurorii anticorupţie reiese că în timp ce Hrebenciuc îi promitea lui Şova că îl va susţine la şefia PSD în detrimentul lui Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, purtătorul de cuvânt al PSD vorbea despre o lege care să aprobe amnistia şi graţierea, lege de care ar fi beneficiat şi Hrebenciuc, implicat în mai multe dosare penale grele.

Mai mult, în dialogul său cu Hrebenciuc, Şova lasă să se înţeleagă că Pont l-ar fi putut face ministru al Justiţiei, postură din care Şova ar fi iniţiat varii proiecte legislative, însă nu s-a putut întrucât are dosar pe rol.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor