Dan Voiculescu, încă după gratii. Magistraţii nu s-au decis încă dacă să-l elibereze condiţionat

Deşi a scris 11 cărţi în mai puţin de un an şi jumătate, Dan Voiculescu nu a obţinut încă eliberarea mult visată din închisoare. Ce-i drept, nici prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosar nu l-a returnat statului.
Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru data de 28 iulie pronunţarea unei decizii în cazul eliberării condiţionate a fondatorului Antenelor, Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA. Iniţial, Judecătoria Sectorului 5 a dat undă verde cererii de eliberare condiţionată, decizia nefiind însă definitivă.

După ce a fost încarcerat, fostul mogul a scris în mai puţin de un an şi jumătate, 11 cărţi, iar pentru fiecare dintre ele ar fi trebuit să primească, potrivit vechii legi, o reducere de 30 de zile. La rândul său, avocatul lui Voiculescu a susţinut că fostul senator a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii, a participat constant la activităţile educaţionale, a conferenţiat la dezbaterea cu tema „Stări, emoţii, comportament uman” şi a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizite.

"A avut o atitudine respectuoasă faţă de personalul închisorii. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi deţinuti. Să te menţii în relaţii neconflictuale şi cu cei care poate caută violenţa este o altă dovadă de îndreptare. Procurorul spune că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul. Are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil cu excepţia pensiei. ANAF a preluat sediile Intact şi nu le-a valorificat nici până acum. Dan Voiculescu nu are posibilitatea să achite prejudiciul, pentru că averea sa şi a fiicelor sunt sub sechestru (...) Eu l-aş privi pe Dan Voiculescu ca pe o persoană de 71 de ani care a stat aproape 3 ani în închisoare. Este un profesor universitar respectat. Mai foloseşte cuiva să fie perpetuată detenţia în numele dovezilor temeinice de îndreptare? Dan Voiculescu a greşit faţă de societate şi a fost pedepsit. Este un om de 71 de ani, pe care detenţia îl chinuie", a afirmat avocatul Şurghie,citat de Agerpres.

Pe de altă parte, procurorul DNA a cerut instanţei să respingă cererea de eliberare condiţionată, catalogându-l pe Voiculescu drept un "profitor al carenţelor legislative".

"Solicităm respingerea cererii de eliberare. Dacă nu s-ar pune cele 11 lucrări ştiinţifice, Dan Voiculescu nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat condiţionat în acest moment. Doar 57 de zile au fost câştigate prin muncă, restul prin lucrări ştiinţifice. Un număr de peste 300 de zile au fost câştigate prin scrierea de lucrări ştiinţifice. Nu a dat dovadă de corectitudine.

Nu există nicio dovadă că manuscrisele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Activitatea ştiinţifică nu poate fi demonstrată. Este o modalitate vicleană de a ieşi din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat", a declarat procurorul DNA, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, procurorul a atras atenţia că Voiculescu nu a fost trecut din regimul închis în semideschis pe întreaga perioadă a detenţiei, lucru care arată că acesta nu a dat semne de îndreptare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne