De la puşcărie, la Primărie. Cherecheş, scos din închisoare pentru a depune jurământul

Cătălin Cherecheş va fi adus cu escorta de la Penitenciarul Gherla la Baia Mare, unde va depune jurământul de primar.
Cătălin Cherecheş
Cătălin Cherecheş (Facebook)

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a primit permisiunea de a ieşi timp de câteva ore, din arestul preventiv, pentru a depune jurământul pentru învestirea în funcţie, relatează Agerpres.

Cherecheş urmează să fie dus sub escorta de la Penitenciarul Gherla, unde a ajuns după flagrant de luare de mită, potrivit procurorilor, la Baia Mare, pentru a depune jurământul. Imediat după ceremonia care începe la ora 12.00, în sala Europa a primăriei, Cherecheş va fi adus, tot sub escortă, înapoi dup gratii.

Iniţial, Penitenciarul Gherla a respins o cerere a primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, de a depune jurământul de primar pe 3 iulie în Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Reamintim că edilul a fost arestat pe 27 aprilie a.c., printr-o sentinţă a Tribunalului Cluj, pentru luare de mită în formă continuată. Pe 5 iunie a fost ales din nou primar al municipiului Baia Mare, în timp ce el se afla în stare de arest preventiv. Alegerea lui Cherecheş ca primar în timp ce se aflat după gratii, a făcut înconjurul lumii, ştirea fiind preluată inclusiv de AFP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne