De multe ori, politicienii refuză să facă declaraţii în faţa procurorilor, dar se apără la televizor

Laura Codruţa Kovesi le face o recomandare politicienilor care, odată ajunşi pe mâinile DNA, refuză să facă declaraţii în faţa procurorilor, iar apoi ies în spaţiul public şi se declară nevinovaţi.
Laura Codruţa Koveşi la CSM
Laura Codruţa Koveşi la CSM (Epoch Times România)

"Ca şi comentariu general pot să vă spun că, de foarte multe ori, aceste persoane când sunt chemate la audieri de către procurori, refuză să facă orice fel de declaraţii. După care merg în spaţiul public, merg la tribunalul Parlamentului, merg la emisiuni televizate şi explică că sunt nevinovaţi, că lucrurile stau altfel", a declarat, la TVR, şefa agenţiei anticorupţie.

Kovesi susţine că, în primul rând, o apărare corectă ar trebui să se facă în cadrul activităţii judiciare, în faţa procurorului de caz şi nu la televizor sau în altă parte.

"Din moment ce te prezinţi în faţa unui procuror, refuzi să dai orice fel de declaraţie, refuzi să dai orice fel de explicaţie, refuzi să faci orice fel de apărare, mi se pare nejustificat ca acest lucru să se întâmple într-un alt cadru", a subliniat procurorul-şef al DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne