Dictatura din China poartă un război cu dansul

Cei care au supravieţuit Revoluţiei Culturale Chineze nu-i pot uita ororile. Era o vreme în care religia era etichetată drept „superstiţie”, intelectualii erau catalogaţi „duşmani de clasă”, iar principiile de la baza celor cinci milenii de cultură chineză au fost distruse.
Joshua Philipp
04.01.2014

Cei care au supravieţuit Revoluţiei Culturale Chineze nu-i pot uita ororile. Era o vreme în care religia era etichetată drept „superstiţie”, intelectualii erau catalogaţi „duşmani de clasă”, iar principiile de la baza celor cinci milenii de cultură chineză au fost distruse.

Dansul chinezesc, cu mişcările sale curgătoare şi fundamentat pe credinţe tradiţionale, urma sa fie înghiţit curând într-un val care avea să îl smulgă din rădăcini şi să îl transforme într-o unealtă pusă în slujba Revoluţiei Socialiste.

„Încă de la începutul instaurării dictaturii sale, Partidul Comunist Chinez (PCC) a pretins cu consecvenţă că artele scenice "ar trebui să aibă un rol în procesul de educare a maselor" ” scrie Ellen Gerdes într-un articol publicat în Jurnalul de Teatru Asiatic, citându-l pe Colin Mackerras, unul dintre principalii cercetători ai subiectului China, la ora actuală.

La 16 mai 1966, primul lider al PCC, preşedintele Mao Zedong, a iniţiat Revoluţia Culturală. Mişcarea de ucidere în masă a „duşmanilor de clasă” şi de distrugere a culturii tradiţionale avea să dureze până la moartea lui Mao, la 9 septembrie 1976. Se estimează că morţile cauzate de Revoluţia Culturală atinseseră cifra de 8 milioane de oameni în doar zece ani, conform Centrului Global pentru Retragere din PCC.

La scurt timp după lansarea Revoluţiei Culturale, Mao a desemnat-o pe cea de-a treia soţie a sa, Jiang Qing, drept director-adjunct al Grupului Central al Revoluţiei Culturale, aceasta urmând să coordoneze distrugerea şi reînfiinţarea culturii şi artelor scenice.

Pe când încă locuia în China, profesoara de dans Lily Cai din San Francisco, s-a aflat în rândurile celor a căror practică de dans tradiţional a fost suprimată atunci când soţia lui Mao a preluat controlul. Povestea lui Lily Cai a fost relatată într-un raport alcătuit de Centrul Muzical din Los Angeles.

Soţia lui Mao, numită „Doamna Mao”, a permis interpretarea a numai cinci „povestiri revoluţionare prin dans”, iar Cai a fost prim-dansatoarea uneia dintre aceste piese la Opera din Shanghai. Soţia lui Mao „controla stilul, temele şi expresia artei, astfel încât să aibă conotaţii revoluţionare şi militante” se consemnează în raport.

„Lily Cai îşi aminteşte cum toată lumea de pe stradă era bătută, iar studenţii erau exmatriculaţi şi puşi să promoveze scrierile lui Mao Tsedong” afirmă raportul. „La vremea aceea, toată lumea a învăţat un Dans Revoluţionar” care cerea „absenţa oricărei tehnici”.

Angajarea şi distrugerea dansului Yangge

Ellen Gerdes a cercetat dansul Yangge, o formă particulară de dans popular chinezesc, ce îşi are originea în ritualurile agricole. Se consideră că această formă artistică datează din Dinastia Song (959-1278 e.n.). Autoarea afirma că dansul Yangge „este legat cu precădere de politicile PCC din timpul întemeierii Partidului şi din cel al Revoluţiei Culturale”.

Dansul Yangge a intrat în atenţia PCC, întrucât la bază fusese un dans ţărănesc, ceea ce îl apropia foarte mult de obiectivul dictaturii de a angaja clasa inferioară a societăţii într-o revoltă împotriva clasei superioare.

„Deoarece ţăranii de pe tot cuprinsul Chinei practicau yangge ca pe o formă colectivă de dans... această artă a devenit una dintre ţintele importante ale PCC, care urmărea unificarea claselor inferioare pentru o singură cauză” menţionează Gerdes.

Pentru a fabrica o nouă cultură, bazată pe comunism şi ateism – până astăzi regimul din China rămâne oficial ateu – PCC a distrus valorile şi credinţele tradiţionale ale Chinei prin intermediul Revoluţiei Culturale. Artele scenice au jucat un rol important în acest sens, constituind „un factor principal în victoria PCC” potrivit lui Gerdes, care a făcut trimitere la afirmaţiile lui Mackerras.

„Liderii PCC au angajat maniera solemnă şi simbolismul integrat în aceste mişcări pentru a crea un dans al oamenilor de rând care urmează conducerea” a scris cercetătoarea.

În 1943, PCC a influenţat şi a promovat utilizarea cântecului şi dansului popular. „Noua Mişcare Yangge” a Partidului a fost răspândită chiar şi în zonele încă guvernate de Kuomintang. „Acest yangge nu a fost forma tradiţională, ci mai degrabă o formă nouă, căreia i-au fost amplificate mişcările, temele şi popularitatea, în procesul utilizării sale de către PCC” menţionează Gerdes.

Această nouă manifestare a fost botezată „Yan’an yangge” sau „yangge revoluţionar”, deosebindu-se de dansul moştenit prin tradiţie ca „teme şi mişcări”, conform afirmaţiilor cercetătoarei, care a adăugat că „[acest dans] a fost inventat de PCC, care a modificat vechiul stil yangge pentru a-l face să se conformeze politicii culturale a guvernului.”

„PCC a alterat temele iniţiale aparţinând stilului yangge” a continuat Gerdes, pentru că „tocmai această modificare a temelor proprii artei yangge a permis PCC-ului să se folosească de acest dans la întruniri populare şi la demonstraţii politice publice, care prezentau ştiri din zonele rurale şi îndemnau la reformă agricolă.”

Alterarea şi întrebuinţarea formelor de dans tradiţional de către PCC a servit unui dublu obiectiv: distrugerea elementelor culturale artistice şi restabilirea acestora ca forme de slăvire a Partidului. Povestirile tradiţionale au fost schimbate, iar unele au fost, pur si simplu, create pentru a promova diversele campanii ale regimului.

„PCC s-a folosit, în fapt, de dansul yangge pentru a se promova pe sine şi politicile sale, precum şi pentru a încuraja schimbarea oamenilor la nivel de mase” scrie Gerdes.

În pofida rolului jucat în stabilirea noii culturi de Partid, nici măcar dansul yangge nu a scăpat suprimărilor în timpul Revoluţiei Culturale, din pricina rădăcinilor sale în arta tradiţională.

„Cu toate că forma de dans Yangge a fost una colectivă ce a putut fi angajată în activităţi de cooperare la nivel de grup şi în propaganda politică, Mao nu i-a putut trece cu vederea originile” precizează Gerdes. „Prin urmare, pe parcursul Revoluţiei Culturale, dansul yangge a aşteptat în tăcere sosirea unei epoci de reformă în politicile artei sale scenice.”

Dansul Yangge, precum şi alte forme artistice aparţinând tradiţiei chineze nu aveau să se mai manifeste până la 6 octombrie 1976, când Hua Guofeng a fost desemnat noul lider al PCC, iar notoria „Bandă a Celor Patru”, a fost arestată.

Bandei celor Patru, din care a făcut parte şi soţia lui Mao, i-a fost atribuită suprimarea dansului yangge, descrie Gerdes.

Esenţa dansului yangge s-a pierdut. „Profesorul Ma, instructor de dans în cadrul unui birou cultural din Beijing, mi-a explicat că dansul yangge predat la conservatoare, cum ar fi Academia de Dans din Beijing, este puternic codificat” a spus Gerdes.

Cercetătoarea a mai arătat că noua formă de dans yangge reprezintă o combinaţie între mişcări de balet învăţate de la sovietici şi alte forme preluate de la şcoli de dans, înfiinţate de armata chineză.

Deşi mulţi oameni din China încă mai încearcă să păstreze dansul yangge, „ei menţin în acelaşi timp şi forma de dans îmbibată de ideologie comunistă” a menţionat Gerdes.

Dezrădăcinarea valorilor tradiţionale

Soarta dansului yangge s-a extins la toate formele tradiţionale de dans chinezesc, care odată au jucat varii roluri în China.

Conform Departamentului pentru Educaţie Generală din Taiwan, dansul clasic chinezesc reprezintă un mod de păstrare a tradiţiilor Chinei. Acesta ilustrează poveşti şi mituri proprii culturii chineze şi a fost folosit în celebrarea zilelor marcante pentru populaţia Chinei, precum şi în reprezentaţii dramatice, de teatru.

„În cultura chineză, dansul reflectă gradul de sofisticare pe care chinezii l-au atins la nivelul societăţii” şi că „această formă artistică integrează mentalitatea şi tradiţiile de-a lungul a mii de ani de istorie”, se arată în raport.

Apoi, raportul continuă astfel: „cultura chineză are la bază noţiunea conform căreia în mare parte din viaţa noastră există un univers spiritual. Dansul menţine în viaţă măreţia naţională a statelor. Prin urmare, una dintre cele mai bune căi de a aprecia cultura chineză este prin intermediul dansului.”

Dansul tradiţional a devenit o ţintă pentru PCC deoarece această formă de artă a fost strâns legată de valorile poporului chinez, valori pe care regimul a căutat să le dezrădăcineze pentru a-şi întinde spectrul său de putere.

Potrivit unui raport emis de Compania de Dans Nai-Ni Chen, există trei elemente importante în arta Chinei: „Jin (Concentrare), Chi (Flux de energie) şi Shen (Spirit)” toate fiind aplicabile în dansul tradiţional chinezesc.

„Aceste valori estetice sunt rafinate prin sistemele marilor filosofii (taoism, confucianism şi budism) şi reprezintă valorile culturale ale civilizaţiei chineze” se consemnează în acest raport.

Aceste valori au fost o anatemă pentru PCC.

Motto-ul întrebuinţat în vremea Revoluţiei Culturale a fost dat de versurile lui Mao:

„Luptă-te cu cerul,
luptă-te cu pământul,
luptă-te cu oamenii
aici se află bucuria infinită.”

Dansul tradiţional chinezesc, pe de altă parte, a fost foarte apropiat valorilor antice ale Chinei care promovau armonia cu cerul, cu pământul şi cu oamenii.

Readucerea la viaţă a culturii tradiţionale chineze

Cu toate că o mare parte a moştenirii formelor tradiţionale de dans chinezesc a fost pierdută odată cu Revoluţia Culturală, în prezent are loc o renaştere a acestora.

În 2006, un grup de artişti din New York a pornit să readucă la viaţă tradiţiile pierdute ale dansului. Ei au pus bazele Shen Yun Performing Arts, reunind unele dintre cele mai mari talente din sfera dansului, muzicii şi coreografiei chinezeşti.

Această organizaţie non-profit s-a consacrat drept cea mai mare companie de dans şi de muzică clasică chinezească. Din momentul lansării sale, până în prezent, s-a dezvoltat în trei mari ansambluri, fiecare cu propria orchestră.

Potrivit paginii web a companiei: „Într-o epocă în care influenţa budismului, taoismului şi confucianismului erau puternice în Regatul de Mijloc (alt nume dat Chinei), arta era o cale de conectare cu universul mai înalt. Artiştii îşi cultivau virtutea, practicau şi studiau meditaţia, întrucât considerau că pentru a crea arta veritabilă, demnă de a fi arătată cerurilor, trebuia să existe frumuseţe şi puritate interioară. Astăzi, artiştii Shen Yun urmează această nobilă tradiţie.”

Shen Yun a oferit reprezentaţii în unele dintre cele mai mari teatre de pe mapamond. Cu toate acestea, spectacolele sale sunt interzise în China, din cauza influenţei Partidului Comunist Chinez. Dictatura din China a încercat cu regularitate să oprească spectacolele, însă a reuşit doar rareori.

De exemplu, pentru reprezentaţiile companiei de dans la Teatrul Liric al Academiei de Arte Scenice din Hong Kong, în ianuarie, toate biletele se vânduseră. Cu toate acestea, spectacolele au fost anulate deoarece autorităţile din Hong Kong le-au refuzat viza de intrare mai multor membri principali ai personalului Shen Yun, chiar în ultima clipă.

Publicul din Hong Kong a fost dezamăgit. „Regretăm că oamenilor din Hong Kong le este interzis dreptul de a vedea Shen Yun Performing Arts şi realizăm că acest incident constituie o încălcare a libertăţii populaţiei Hong Kong-ului” se consemnează într-un comunicat de presă publicat în urma anulării spectacolelor.

Un incident similar a avut loc în Republica Moldova, unde directorii de teatru, după ce au fost supuşi la presiuni din partea consulatului chinez, au refuzat accesul trupei în teatru, interzicându-i să pregătească spectacolele. Se cunosc cazuri când consulatele chineze au trimis scrisori de ameninţare teatrelor care se angajaseră să găzduiască spectacole Shen Yun.

„Regimul comunist chinez a urmărit să interfereze cu reprezentaţiile noastre de ani de zile, încercând să exercite presiuni asupra oficialilor şi teatrelor, pentru a ne anula spectacolele” se explică într-un comunicat de presă acordat de Shen Yun Performing Arts.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor