Dragoş-Alexandru Drăghici, directorul CFR Marfă, omorât de presiunile politice

(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici, a decedat duminică la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat din 28 ianuarie, când a suferit un atac cerebral, au anunţat, reprezentanţii spitalului.

Dragoş-Alexandru Drăghici, jurist de profesie, a fost desemnat director general la CFR Marfă în februarie 2013. El lucrase anterior în managementul unor companii naţionale şi multinaţionale.

Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, patronul Grup Feroviar Român, a fost reţinut miercuri pentru fapte de corupţie. Procurorii ar fi intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora s-ar fi făcut presiuni atât din Ministerul Transporturilor, cât şi din afara lui, pentru ca acest contract să fie dat companiei GFR a lui Gruia Stoica, în defavoarea CFR Marfă.

Miercuri, în ziua în care procurorii l-au reţinut pe Gruia Stoica în acest dosar, Dragoş-Alexandru Drăghici a suferit un atac cerebral.

Drăghici a fost operat la Spitalul Elias în 29 ianuarie, pentru eliminarea unui hematom cerebral şi oprirea sângerării. După operaţie, directorul general al CFR Marfă a fost dus în secţia de Anestezie şi Terapaie Intensivă în comă şi cu protezare ventilatorie, a precizat, în 30 ianuarie prof. dr. Doina Dimulescu managerul spitalului.

Decesul s-a produs la ora 18.30, diagnosticul medicilor fiind hematom intracerebral cu evoluţie severă, a precizat managerul Spitalului Elias.

Conform ziuanews.ro, asupra directorului general al CFR Marfă, Dragoş Alexandru Drăghici, s-au făcut presiuni foarte mari pentru ca CFR să piardă acest contract în favoarea firmei lui Gruia Stoica - Grup Feroviar Român. Potrivit informaţiilor deţinute de ziuanews, accidentul cerebral ar fi fost provocat de presiunile care s-au făcut în ultimele zile asupra sa de către oamenii din minister ai fostului ministru Relu Fenechiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne