Duhul Kremlinului bântuie rezultatele euro-alegeriilor

Plenul Parlamentului European, 14 ianuarie 2014.
Plenul Parlamentului European, 14 ianuarie 2014. (FREDERICK FLORIN / AFP / Getty Images)

În urma alegerilor de duminică, partidele de extremă dreaptă şi eurosceptice au câştigat o poziţie semnificativă în Parlamentul European declanşând, ceea ce premierul francez Manuel Vallas a numit, ”un cutremur” politic care va slăbi puterea Uniunii Europene sau o va dărâma în totalitate, a notat CTVnews.

Alegătorii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene s-au dus duminică la vot, alegând parlamentarii care vor ocupa cele 751 de locuri din legislatura blocului. Celelalte şapte ţări europene au votat începând de joi.

Unul din cei mai proeminenţi câştigători ai scrutinului a fost partidul de extremă dreaptă francez, Frontul Naţional, care a câştigat 26% din totalul voturilor cu 4,1 milioane de alegători, devenind partidul majoritar din Franţa.

”Suveranitatea poporului a vorbit... susţinând că vor să ia înapoi frâiele destinului lor”, a declarat Marine Le Pen, adăugând că votul a fost ”primul pas în marşul spre libertate”.

Votul a reprezentat, cel puţin conform presei din Franţa, o criză naţională. Ca răspuns preşedintele francez, Francois Hollande, va convoca miniştrii din guvern pentru o întâlnire de urgenţă. Victoria Frontului Naţional este ”mai mult decât o alertă... este un şoc, un cutremur”, a declarat premierul francez Manuel Valls.

Liderul partidului extremist se deplasează frecvent la Kremlin de unde şi-ar aduna fondurile pentru a avansa o politică ce are ca scop ”prăbuşirea Uniunii Europene”. De asemenea, Le Pen, împreună cu socialiştii şi euroscepticii, ar putea bloca reformele din domeniul energiei, menite să scoată Europa de sub ameninţarea energetică constantă a Rusiei.

Partidele pro-Europene trebuie ”să i-a foarte în serios ceea ce se află în spatele votului”, a declarat liderul Grupului Socialist din parlament, Martin Schulz.

În ciuda câştigurilor semnificative ale euroscepticilor, partidele pro-Europene vor forma în continuare cel mai mare grup din parlament. Grupul conservator, cunoscut ca Partidul Popular European, ar fi câştigat, conform numărului de voturi preliminar, un număr de 211 de locuri, cu peste 60 de voturi mai puţin decât în trecut, rămânând în continuare cel mai mare grup din parlament.

Frontul Naţional nu a fost singurul partid eurosceptic care a obţinut o prezenţă semnificativă în PE. Partidul eurosceptic britanic, UKIP, a obţinut o prezenţă semnificativă în PE, câştigând cele mai multe voturi din Marea Britanie - 29%.

”Se pare că UKIP va câştiga alegerile şi da, va fi un cutremur, deoarece niciodată în istoria politicii britanice nu a existat un partid considerat insurgent care să domine topurile într-un scrutin naţional”, a declarat Nigel Farage, liderul partidului.

”Nu vreau numai ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Vreau ca Europa să părăsească Uniunea Europeană”, a adăugat Nigel Farage, a cărui lider favorit din lume este Vladimir Putin.

De asemenea, voturile au nominalizat partidul de extremă dreapta danez, Partidul Danezilor, cel mai mare partid din Danemarca, care a obţinut 23% din totalul voturilor.

”Nu vreau numai ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Vreau ca Europa să părăsească Uniunea Europeană”, Nigel Farage, al cărui lider favorit este Vladimir Putin.

În viitorul parlament european, partidele de extremă şi eurosceptice vor putea exercita mai multă presiune în anumite subiecte cheie, precum rata de liberalizare a pieţei interne europene sau proporţia furnizorilor de energie din Europa, ceea ce ar putea provoca conflicte cu noul acord de investiţii semnat cu Statele Unite.

Totuşi, în Olanda, partidul eurosceptic al Libertăţii, a pierdut un loc în PE în urma noilor alegeri. Liderul acestuia, Geerd Wilder, a declarat că se aşteptă ca Le Pen să devină noul preşedinte al Franţei şi un aliat al său în PE.

Partidul anti-UE din Italia condus de Beppe Grillo, Mişcarea de Cinci Stele, ar fi obţinut aproximativ 22% din totalul alegătorilor, la 18 procente de partidul Democraţilor al premierului Matteo Renzi.

În Germania, partidul extremist condus de Bernd Lucke s-a declarat un aliat al PEE precizând numai că susţine în continuare eliminarea monedei comune euro.

În ciuda prezenţei mare obţinute de partidele eurosceptice şi de extremă dreaptă, aproximativ 140 de locuri, acestea vor avea mari dificultăţi în a forma un front comun.

Le Pen a afirmat că va coopera cu partidul lui Wilders, însă liderul UKIP, Nigel Farage, a refuzat să coopereze cu cele două partide.

Nici liderilor italienilor de la Mişcarea de Cinci Stele nu le surâde o alianţă cu Frontul Naţional francez, Grillo precizând că cele două partide au un ”ADN” diferit.

Liderul conservatorilor Joseph Daul s-a arătat optimist în urma alegerilor de duminică. ”Un lucru rămâne clar: PPE este responsabil pentru forţa politică în Europa, ceea ce menţine Europa deschisă”.

Imaginea generală este cea a absenteismului chiar mai pronunţat. Parlamentul European a estimat că prezenţa la vot a scăzut faţă de alegerile din 2009, ajungând la 43,1% din totalul persoanelor cu drept de vot.