Emilia Şercan, semnal de alarmă: "Sinistra" Cati Andronescu, un nou plan pentru salvarea miilor de plagiatori

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru implicarea sa în deconspirarea "înalţilor" plagiatori ai ţării, trage un nou semnal de alarmă: Coaliţia PSD-ALDE, în frunte cu fostul ministru Ecaterina Andronescu, pune la cale un plan pentru salvarea miilor de plagiatori care au infestat ţara.
Emilia Şercan
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)

"Sinistra" Cati Andronescu a aruncat joi seară, la postul de televiziune Digi24, o nouă "intenţie ticăloasă" pe care o pregăteşte Coaliţia PSD ALDE în privinţa doctoratelor, a atras atenţia, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.

"Făcând referire la decizia Curţii Constituţionale din octombrie care interzice universităţilor să retragă titlurile de doctorat, Cati a spus, în cel mai parşiv mod cu putinţă, că în decizia sa CCR stipulează faptul că "un titlul de doctor nu poate fi retras de nicio instanţă civilă, ci doar de către una judecătorească", adăugând faptul că, din această cauză, trebuie să fie modificată Legea Educaţiei", a declarat Emilia Şercan.

Potrivit jurnalistei, "ticaloasa afirmaţie" a fostului ministru PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, se traduce cam aşa: "noi ştim că avem mii de plagiatori în structurile de partid sau în structurile statului cărora încercăm să le salvăm fundurile, aşa că, dacă CCR a zis că universităţile nu au voie să retragă titlurile de doctorat şi mai urlă şi presa din cauza asta, iar de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu avem cum să ne luăm tot din cauza CCR şi a presei, atunci inventăm o golănie nouă, că vorba aia, cine se pricepe mai bine ca noi la golănii?"

"Şi uite aşa, Cati & Compania vor să lase retragerea titlurilor de doctorat pe mâna instanţelor, pentru că lucrul ăsta va însemna ţârâială de ani de zile prin tribunale, nu verdicte date în două luni, aşa cum permite legea să facă CNATDCU. Şi acum să vă spun şi de ce zice în mod ticălos Cati că în motivarea CCR se spune că un titlul de doctor nu poate fi retras de o instanţă civilă, ci trebuie retras de o instanţă judecătorească", a continuat Emilia Şercan.

Jurnalista a atras atenţia că CCR spune în motivare că emitentul unui titlu de doctor (Ministerul Educaţiei în cazul nostru) nu poate REVOCA sau ANULA un titlu de doctor, adică un act care este creator de drepturi, şi că REVOCAREA sau ANULAREA poate fi făcută doar de o instanţă de judecată. În schimb, CCR spune în aceeaşi motivare, că titlul de doctorat poate fi RETRAS doar de către o altă entitate (CNATDCU) faţă de cea care a emis titlul de doctor (Ministerul Educaţiei), ca măsură de sancţionare (adică pentru plagiat).

"În concluzie, Cati crează în mod voit confuzie în minte omului care nu se pricepe ce subtilităţi juridice de genul revocare/anulare şi retragere (chestiuni total diferite, care se supun unor regimuri juridice distincte), luând în braţe şi invocând motivarea CCR. Tot în concluzie, e doar prima zi de mandat", a concluzionat Emilia Şercan.