Europa, surprinsă de Primul Război Mondial, în pofida anilor de tensiune premergători

În ajunul Primului Război Mondial, continentul european se afla la apogeul puterii sale. Cu toate acestea, erau reunite toate condiţiile pentru ca Europa să basculeze spre una dintre cele mai mari tragedii din istorie, pe care unii dintre contemporani o vor califica drept 'sinucidere colectivă', notează, într-un comentariu, AFP.

Din Atlantic până în Rusia, secolul al XIX-lea părea să 'joace în prelungiri'. Dinastii seculare domneau asupra marilor ţări din Europa, cu excepţia notorie a Franţei. Împăratul Wilhelm II al Germaniei, regele George al V-lea al Angliei şi ţarul Nicolai II al Rusiei erau veri.

În plină revoluţie industrială, vechile naţiuni au intrat totuşi în modernitate. Cu peste 450 de milioane de locuitori, Europa reunea aproape 30% din populaţia mondială şi peste 50%, luând în calcul teritoriile imperiale. Germania, Franţa şi Marea Britanie reprezentau ele singure peste o treime din producţia industrială a planetei, chiar dacă SUA au devenit prima putere economică mondială de la sfârşitul secolului al XIX-lea. De asemenea, Europa era vârful de lance al inovaţiilor economice, tehnice, artistice şi ştiinţifice.

Cu toate acestea, concurenţa dintre imperii, alimentată de dorinţa de a asigura puterea politică, securitatea şi debuşeuri comerciale, va da peste cap aceste echilibre. Berlinul îngrijora Londra cu ambiţiile sale maritime şi coloniale afişate, care vor crea grave tensiuni cu Franţa, în special în legătură cu Marocul, în perioada 1905-1911.

La rândul lor, Rusia şi Imperiul Austro-Ungar concurau pentru a-şi extinde sferele de influenţă în Balcani, în defavoarea unui imperiu otoman în plin declin.

În acest context se va juca soarta Europei. Două 'războaie balcanice' au inflamat regiunea în perioada octombrie 1912 - primăvara 1913. Regrupate în jurul Serbiei, Bulgaria, Grecia şi Muntenegru vor smulge de la otomani ultimele teritorii din Europa, înainte de a se sfâşia din cauza împărţirii lor.

Cu excepţia Rusiei, apropiată Serbiei în numele protejării slavilor, marile puteri au observat cu prudenţă butoiul de pulbere, pentru a evita răul cel mare. Însă, pericolul pentru pace a prins rădăcini, în condiţiile în care, de-a lungul anilor, s-au constituit două blocuri politice: Tripla Alianţă (sau Puterile Centrale), care reunea imperiile german şi austro-ungar precum şi Italia, şi Tripla Înţelegere (sau Antanta), formată din Franţa şi Marea Britanie în vest şi Rusia în est.

Strânsă între două cele mai mari puteri coloniale ale epocii şi imensul său vecin rus, Berlinul trăia obsesia încercuirii. Or, Germania considera că Imperiul Austro-Ungar a ieşit slăbit din conflictele balcanice, în timp ce Rusia dimpotrivă, întărită. Statul Major de la Berlin, care consideră inevitabil un nou război european, a obţinut în 1913 o majorare cu 300.000 de persoane a efectivelor armatei germane. Acest lucru a determinat Franţa să extindă, la rândul său, serviciul militar la 3 ani de zile, pentru a conserva un relativ echilibru al forţelor.

În ambele tabere 'era perioada discursului naţionalist, un discurs cuprins de o mare angoasă, de frica de a fi prins pe nepregătite de altul', rezumă istoricul german Gerd Krumeich, profesor la Universitatea Heinrich-Heine din Dusseldorf. 'Existau elemente de tensiune, dar şi capacităţi de a regla crizele', temperează Nicolas Offenstadt, profesor conferenţiar la Universitatea La Sorbonne, Paris.

La acea dată, curente pacifiste au demarat foarte puternic cam peste tot şi situaţia este departe de 'uniune sacră' care în Franţa, la fel ca în Germania, Marea Britanie sau în Rusia, va reuni lideri politici şi opinii publice favorabile unui război, un an mai târziu. Însă sistemul blocurilor de alianţe, ţesut de-a lungul anilor, continua să existe şi risca să basculeze la cel mai mic incident, aliaţii oferindu-şi în mod mecanic asistenţă în caz de agresiune.

Din acel moment, nu lipsea decât o scânteie. Trăgând, la 28 iunie, la Sarajevo, asupra Arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, sârbul Gavrilo Princip a pecetluit soarta Europei.

Liderii europeni au crezut, până în ultimul moment, că vor putea evita, la fel ca în 1912 şi 1913, un conflict care va lua popoare prin suprindere, într-o lume unde informaţiile nu ajungeau decât la o fracţiune încă limitată a populaţiei. Însă, multiplicând erorile de analiză, ei nu vor face decât să pună în mişcare angrenajul. Austria, încurajată de Germania să intervină contra Serbiei, credea că-şi va restabili astfel autoritatea în regiune. Rusia se mobiliza la rândul său, sperând să-şi ajute protejatul slav prin intimidarea austriecilor, însă ea nu va face decât să provoace ca replică mobilizarea simultană a aliatului său francez şi a unei Germanii obsedate de ideea unui conflict ineluctabil între marile puteri.

Nimic nu mai putea împiedica războiul, care va izbucni la 3 august, însă niciun strateg nu şi-a putut imagina amploarea lui. 'Trebuie amintit că soldaţii nu se aşteptau la un război mondial. Ei nu credeau că se vor duce la moarte în condiţiile pe care vor fi nevoiţi să le înfrunte şi mulţi credeau că se vor întoarce acasă după doar câteva săptămâni sau luni', subliniază Nicolas Offenstadt.

Iluziile se vor spulbera repede şi întreaga planetă va ieşi bulversată din Primul Război Mondial, conchide AFP.