Franţa zguduită de atacuri împotriva musulmanilor după tragedia din Paris


Un poliţist stă de pază în apropierea moscheei din oraşul francez Le   Mans, asupra căreia au fost aruncate 4 grenade.
Un poliţist stă de pază în apropierea moscheei din oraşul francez Le Mans, asupra căreia au fost aruncate 4 grenade. (Captură Foto)

Patru grenade de exerciţiu au fost aruncate în noaptea de miercuri spre joi în curtea unei moschei din oraşul francez Le Mans. Una dintre grenade a explodat dar nu au fost raportate victime sau răniţi.

Celelalte trei grenade neexplodate au fost descoperite de forţele de poliţie care au izolat moscheea. Până acum nu s-a făcut nicio arestare în acest caz. De asemenea, un foc de armă a fost raportat în cursul nopţii, un glonţ lovind moscheea.

Poliţia franceză a declarat că au avut loc câteva atacuri împotriva unor moschei după atacul de miercuri din Paris, când 2 bărbaţi înarmaţi au deschis focul în redacţia publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo, ucigând 12 oameni şi rănind alţii 11. Poliţia franceză i-a identificat în cursul nopţii de miercuri spre joi pe cei 3 suspecţi implicaţi în atac: Said şi Cherif Kouachi, în vârstă de 32 şi respectiv 34 de ani, şi Hamyd Mourad, de 18 ani.

Lanţul violenţelor a continuat cu un bărbat înarmat care a deschis focul miercuri noaptea în apropierea unui loc de rugăciune musulman în comuna Port-la-Nouvelle din sudul Franţei. Uşa de la intrare a fost distrusă şi un geam a fost spart, dar nu s-au raportat victime sau răniţi.

Procurorul local a declarat pentru AFP că locul de rugăciune era gol la vremea atacului şi că incidentul este investigat.

Tot miercuri seara, mai multe focuri de armă au fost trase asupra unui autoturism, pe un drum public din Caromb, departamentul Vaucluse (sud-estul Franţei), scrie ziarul Le Figaro. Maşina aparţine unei familii musulmane. Nu au fost raportate victime.

Un alt atac armat s-a produs joi dimineaţa într-o suburbie din sudul Parisului, rezultând în rănirea unei poliţiste. Un rezident al suburbiei Malakoff, zona în care a avut loc atacul, a declarat pentru hotnews.ro că a fost trezit de împuşcături. La această oră zona este închisă, la faţa locului aflându-se forţele de ordine.

De asemenea, tot joi dimineaţa a fost raportată o explozie la un fast food din apropierea unei moschei din Villefranche-sur-Saone, estul Franţei. Nu au fost rapoarte privind răniţi sau morţi iar cauza exploziei rămâne necunoscută.

Primarul din Villefranche-sur-Saone, Perrut Bernard, a declarat că îi este teamă ca explozia să nu aibă vreo legătură cu dramaticul eveniment care a avut loc miercuri în Paris. Autorităţile locale au anunţat că investighează incidentul.

Autorităţile franceze au declanşat o stare de urgenţă maximă iar premierul francez Manuel Valls a declarat că un număr suplimentar de 650 de soldaţi şi 2.000 de ofiţeri de poliţie vor patrula joi pe străzile Parisului şi vor ajuta la intensificarea securităţii în aeroporturi, moschei, magazine şi centre de cumpărături şi în staţiile de tren.

Charlie Hebdo este o controversată publicaţie franceză de satiră, al cărei sediu anterior a fost incendiat în 2011 după publicarea unor caricaturi daneze care îi reprezentau pe Profetul Mohamed şi pe alţi lideri musulmani. Charlie Hebdo şi-a apărat decizia publicării caricaturilor, invocând libertatea de exprimare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe