Gabriel Oprea, pus sub urmărire penală de DNA

Liderul UNPR a ajuns la sediul DNA pentru a fi pus sub învinuire în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, legat de achiziţionarea unui Audi A8. Maşina, în valoarea de 410.000 de lei a fost întrebuinţată exclusiv de Oprea la MAI, deşi, conform legii, ar fi trebui folosită strict în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

Fostul vicepremier Gabriel Oprea s-a prezentat miercuri dimineaţă la DNA. Oprea a fost chemat pentru a fi pus oficial sub urmărire, pentru abuz în serviciu, după ce colegii săi din Senat l-au lăsat fără imunitate.

Reamintim că pus deja sub acuzare în dosarul Girofarul, Oprea a intrat în vizorul procurorilor pentru un nou abuz în serviciu, legat de achiziţionarea unui Audi A8. In acelaşi dosar este cercetat penal şi fostul şef al DIPI Gheorghe Nicolae.

Maşina, în valoare de 410.000 de lei, a fost întrebuinţată exclusiv de Oprea la MAI, deşi, conform legii, ar fi trebuit folosită strict în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. În acest context, procurorii anticorupţie au cerut ridicarea imunităţii fostului ministru de Interne. Detalii aici.

"În timpul mandatului meu, nu s-a achiziţinat doar o maşina, ci peste 5.000, în mod legal, transparent. Aveau nevoie şi poliţiştii, şi poliţiştii de frontieră. Tot în 2015 sunt documente, se pot verifica, instituţiile abilitate ale statului au identificat ameninţări la conducerea MAI în 2015, an complex din punct de vedere al securităţii interne, s-a lucrat, se poate documenta. MAI, DIPI, SRI... În acest context, au achiziţionat o maşina care este în acest dosar. Nu am cerut această maşină,se poate demonstra asta. Şi fostul şef al DIPI a recunoscut că nu am cerut aşa ceva, nu am făcut decât să mă supun reguilor de protecţie. Sunt nevinovat şi o să-mi dovedesc nevinovăţia", a declarat Oprea la ieşirea de la DNA.

Reamintim că pe lângă achizitionarea maşinii Audi A8 de 410.000 de lei, Oprea mai este acuzat că şi-a dotat ministerul şi cu canapele şi jacuzzi pentru folosinţa personală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne