Ghinea: O să scriu cum e să vină şefi de instituţii şi să te mintă în faţă că nu se poate

"Birocraţia este ca buruienile: dacă nu le pliveşti permanent, cresc. Nu e vina oamenilor "mici", a funcţionarilor, problema e că nu există o presiune de sus. S-a lăudat Victor Ponta că a scos ştampila din administraţie. Vă spun eu că e bine sănătoasă", susţine ministrul Cristian Ghinea.
Cristian Ghinea
Cristian Ghinea (Epoch Times România)

Mandatul Guvernului tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloş este unul scurt. Ce poate face în acest timp ca să lase o urmă? "Poate, de pildă, să înceapă un proces raţional de debirocratizare, care ar fi trebuit început demult", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, într-un interviu acordat publicaţiei Dilema Veche.

"Cînd o să-mi scriu memoriile (...), o să scriu şi cum este să chemi la cancelaria prim-ministrului şefi de instituţii şi ei să te mintă în faţa că nu se poate şi, dacă cetăţenii sînt plimbaţi de colo-colo pe la cozi, asta este, "ăsta e sistemul". Să-ţi explice, de pildă, o doamnă de la agenţia de şomaj că trebuie cerută adeverinţă medicală de la toţi şomerii, că dacă există pericolul ca unul să se angajeze bucătar şi el e şchiop? Şi-atunci trebuie să cerem adeverinţă de la toţi că nu sînt şchiopi. Sînt foarte multe aberaţii de acest gen", a declarat Cristian Ghinea.

Ministrul Fondurilor Europene şi-ar fi dorit ca Guvernul să aibă la dispoziţie mai mult timp şi mai mulţi oameni buni în sistem pentru a realiza acest complex proces de debirocratizare.

"Birocraţia este ca buruienile: dacă nu le pliveşti permanent, cresc. Birocraţii au o viaţă a lor; şi nu pentru că sînt proşti sau criminali, ci pentru că se acoperă de hîrtii. Birocraţia are o logică a ei pe care, după ce o înţelegi, nu mai pare atât de bizară. Nu e vina oamenilor "mici", a funcţionarilor; problema e că nu există o presiune de sus. S-a lăudat Victor Ponta că a scos ştampila din administraţie; vă spun eu că e bine sănătoasă", a continuat Cristian Ghinea.

Potrivit înaltului demnitar, tehnocraţii au încercat să sistematizeze alianţa între cetăţean şi cel mai înalt nivel politic (adică prim-ministrul) şi să facă presiune şi de jos, şi de sus.

"Va fi inacceptabil pentru politicieni, de acum înainte, să nu ducă mai departe acest gen de presiune. Pentru că oamenii vor şti că au fost unii care au reuşit să facă asta şi că politicienii sînt de vină pentru cozile de la paşapoarte, pentru cozile de la aeroport, pentru ştampilele inutile ş.a.m.d. Altfel, birocraţia te îngroapă în hîrtii şi-ţi creează false urgenţe", a subliniat Cristian Ghinea.

Pentru a citi integral interviul acordat de ministrul Fondurilor Europene intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne