Gorghiu: Este cea mai gravă criză politică de după 89. Ponta pozează în victimă când de fapt e un agresor

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.06.2015

La scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat că nu are nici cea mai mică intenţie să-şi dea demisia din funcţie ca urmare a acuzaţiilor penale care îl vizează, şefa PNL Alina Gorghiu a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a atras atenţia că premierul "a decis să dea foc la ţară şi să sacrifice România doar pentru a îşi exercita în continuare funcţiile".

"Nu ne aşteptam la o demisie, pentru că Victor Ponta nu are nici onoare, nici demnitate. Pentru a rămâne la putere, Victor Ponta este în stare de orice, cum a demonstrat şi la alegeri, la votul din diaspora. Constatăm cu stupoare cum Victor Ponta aruncă în aer tot ce înseamnă credibilitatea României în lume, prin nerecunoaşterea instituţiilor statului român.

Astăzi, pentru Victor Ponta, statul român este Victor Ponta. Este un atac incredibil împotriva statului român şi împotriva instituţiilor. Victor Ponta girează un Guvern care înseamnă blazonul corupţiei. Victor Ponta pozează în victimă când nu este decât un agresor al statului român şi al instituţiilor constituţionale. Este cea mai gravă criză politică în România după anul 1989. Este sfârşitul carierei politice a lui Victor Ponta", a declarat Alina Gorghiu, citată de hotnews.ro.

Şefa PNL i-a transmis premierului că justiţia nu se face la sediul PSD din Kiseleff, nu se face în Parlament subliniind că discuţia de astăzi este despre lipsa de credibilitate şi de legitimitate pe care le are ca premier.

"Ponta evită răspunderea politică pe care ar trebui să şi-o asume printr-o demisie. PNL nu mai recunoaşte legitimitatea politică a lui Victor Ponta ca prim ministru. Vom discuta despre boicotarea oricăror situaţii în care am avea discuţii cu Victor Ponta", a mai precizat Alina Gorghiu.

Recomandăm şi Ponta: Dacă premierul nu este dat jos de Parlament sau prin alegeri, atunci este lovitură de stat

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor