Grindeanu: Guvernarea merge bine. Românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe

Trecând peste "experienţele pe care poate că puţine guverne le-au avut la început", Guvernul a reuşit să-şi facă treaba în conformitate cu programul PSD, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, care susţine că lucrurile merg în direcţia potrivită.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe, din moment ce, în anii trecuţi, indiferent de guvernare, "s-a vorbit foarte mult", a remarcat marţi, la postul B1 TV, premierul Sorin Grindeanu.

"Cred că românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe. Şi mă străduiesc şi eu şi ceilalţi colegi ai mei să facem lucruri şi aia e cea mai bună apărare a noastră în faţa celor care mai mult vorbesc decât au făcut. Şi slavă Domnului, în toţi aceşti ani, indiferent de guvernare, s-a vorbit foarte mult. Din păcate, dacă s-ar fi făcut pe jumătate din cât s-a vorbit, eram, în mod sigur, mult mai departe", a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.

Întrebat cum merge guvernarea, premierul a răspuns că merge "bine".

"Eu cred că, dacă facem aşa un bilanţ la patru luni, e o guvernare care a încercat şi a şi reuşit - trecând peste experienţele pe care poate că puţine guverne le-au avut la început şi pe care le ştim cu toţii - să implementeze măsurile din programul PSD, măsuri care au fost urmărite şi implementate pas cu pas", a precizat Grindeanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne