Hunter Biden: laptopul cu e-mailuri din Ucraina "ar putea fi" al lui, dar poate că a fost hackuit de ruşi

Hunter Biden, 20 ianuarie 2021
Hunter Biden, 20 ianuarie 2021 (Win McNamee/Getty Images)

Hunter, fiul lui Joe Biden aflat la cârma SUA, a recunoscut că un laptop cu o mulţime de mesaje bizare, care a făcut obiectul unui scandal masiv în campania electorală americană, ar putea fi al său. Dar a sugerat şi că a fost hackuit de ruşi.

„Ar putea exista un laptop care mi-a fost furat. S-ar putea să fie hackuit. S-ar putea să fi fost serviciile de informaţii ruseşti”, a declarat Hunter Biden, pentru CBS, într-un interviu publicat vineri.

Citiți și Celebrul jurnalist Glenn Greenwald demisionează de la The Intercept acuzând muşamalizarea scandalului Biden

Laptopul a fost lăsat în 2019 la un magazin de computere din Delaware deţinut de John Paul Mac Isaac, care spune că Hunter Biden i-a cerut să recupereze conţinutul de pe laptopul avariat. O autorizaţie despre care se presupune că ar fi fost semnată de Hunter Biden a fost depusă într-un proces recent intentat de Mac Isaac împotriva companiei Twitter.

Computerul conţinea materiale explozive despre Hunter şi e-mailuri ale lui Hunter Biden cu privire la diferitele sale afaceri care au avut loc în ţări precum Ucraina şi China - şi care îl implică şi pe Joe Biden, la vremea respectivă angajat în cursa pentru prezidenţiale din SUA.

Un expert în securitate cibernetică a autentificat un e-mail care indică faptul că Vadim Pojarski, un executiv de vârf al companiei ucrainene de gaze Burisma, s-a întâlnit cu Joe Biden în timp ce se afla la Washington în 2015. Joe Biden era vicepreşedinte la acea vreme, iar Hunter Biden era membru al consiliului de administraţie al Burisma.

Citiți și New York Post: Partener de afaceri al familiei Biden confirmă că Joe Biden primea mită din China

Tranzacţiile lui Hunter Biden sunt cercetate de parlamentarii din Congres, iar declaraţiile sale fiscale sunt cercetate de către procurorii din Delaware.

Joe Biden a catalogat publicarea de informaţii, de pe laptopul care ar fi aparţinut fiului său, ca fiind parte a unei „campanii de calomniere”. Conţinutul a fost publicat pentru prima dată în octombrie, la două săptămâni înainte de alegerile din 3 noiembrie.

Twitter şi Facebook au blocat transmiterea oricărei ştiri referitoare la scandal - urmând o serie de mari organizaţii media din SUA care au motivat cenzura afirmând că nu este clar dacă ştirea este falsă.

Citiți și Twitter încă blochează contul publicaţiei New York Post încercând să frâneze transmiterea articolului despre Joe Biden

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe