Kovesi câştigă procesul cu Antena 3

Acuzată de Antena lui Voiculescu, de Gâdea, Ciuvică şi alţi jurnalişti că ar fi muşamalizat ancheta în cazul Bercea, şefa DNA obţine dreptate (şi daune morale) în instanţă.
Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015
Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015 (Epoch Times România)

Tribunalul Bucureşti a decis vineri că Antena 3, Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii defăimătoare la adresa ei făcute în emisiunea ''Sinteza zilei'' din 19 iunie 2014, relatează Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Amintim că şefa DNA a dat în judecată Antena 3 şi mai multe persoane care au acuzat-o, în cadrul unei emisiuni moderate de Gâdea, că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

La termenul anterior al procesului, Antena 3 a fost "desfiinţată" de propriul martor. Potrivit reportervirtual.ro, adus ca martor de televiziunea lui Dan Voiculescu, procurorul Eugen Iacobescu a contestat informaţiile vehiculate la postul TV despre Kovesi.

Practic, Iacobescu a declarat în faţa magistraţilor că persoana care i-a luat în 2011 dosarul în care era cercetat Bercea Mondial a fost procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu Laura Kovesi, şi a negat că şefa DNA a avut vreo legătură cu acest lucru.