Laura Paar, în turul doi al calificărilor turneului WTA de la Praga

Jucătoarea română a dispus în prima rundă a calificărilor de cehoaica Linda Noskova, în două seturi, scor final 6-2, 6-0.
Jucătoarea română de tenis Laura Paar.
Jucătoarea română de tenis Laura Paar. (Twitter)

Jucătoarea română Laura Paar (32 ani, 204 WTA) a început promiţător lupta pentru un loc pe tabloul principal de simplu a WTA Internaţional “J&T Banka Prague Open”, dotat cu premii în valoare totală de 202.250 de dolari şi programat în perioada 10-16 august.

Reprezentanta noastră a obţinut, sâmbătă, calificarea în turul doi al calificărilor după ce a dispus de sportiva ţării gazdă, cehoaica Linda Noskova (15 ani, 1.100 WTA) cu scorul de 6-2, 6-0.

Următoarea adversară a lui Paar va fi elveţianca Leonie Kung (155 WTA), care a trecut la rândul în primul tur de rusoaica Liudmila Samsonova, scor final 6-2, 6-2.

Într-o altă partidă, tot în primul tur, jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (22 ani, 162 WTA) a cedat în faţa germancei Tamara Korpatsch (25 ani, 111 WTA), favorită 3, cu scorul de 6-1, 7-6 (6).

Sâmbătă sunt programate să joace în calificări alte două jucătoare române: Irina Bara şi Gabriela Ruse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport