Lia Olguţa Vasilescu scapă de control judiciar

Tribunalul Bucureşti a respins cererea de instituire a controlului judiciar faţă de Lia Olguţa Vasilescu, deşi procurorii au arătat că martorii din dosar se simt timoraţi şi ameninţaţi de acţiunile primăriţei.
Olguţa Vasilescu
Olguţa Vasilescu (Epoch Times România)

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins marţi solicitarea procurorilor DNA de luare a măsurii controlului judiciar faţă de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, în dosarul în care aceasta a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Decizia nu este definitivă, informează Agerpres.

Reamintim că Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni). În timpul procesului de astăzi, un procuror de la DNA le-a cerut judecătorilor să îi interzică primarului Craiovei participarea la emisiuni radio şi de televiziune, dar şi să se apropie de martorii şi denunţătorii din dosarul său, reamintind că Vasilescu a prezentat selectiv la posturi de radio şi televiziune, precum şi pe Facebook, date din dosarul său şi a căutat să îl discrediteze pe denunţătorul Petru Becheru.

După ce primăriţa Craiovei l-a discreditat pe Becheru, acesta a primit valuri de insulte şi ameninţări. Mai mult, Lia Olguţa Vasilescu i-a anunţat pe fanii săi că va acţiona în mod similar şi în cazul altor martori din dosar.

"Solicităm instanţei să-i interzică inculpatei să mai publice date din dosar, pentru că martorii se simt timoraţi şi ameninţaţi. Vă rog să obligaţi inculpata să nu se mai prezinte la radio şi televiziuni şi să nu se mai apropie de martori şi denunţători", a declarat procurorul.

De asemenea, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, dacă în cazul ei se va lua măsura controlului judiciar, atunci nu îşi va mai putea exercita funcţia de primar, deoarece nu va mai avea voie să se apropie de angajaţi din Primăria Craiova care au calitatea de martor.

La rândul său, primarul Craiovei s-a apărat susţinând că, după ce a fost reţinută de procurori pe data de 30 martie, în spaţiul public au apărut, pe lângă comunicatele DNA, informaţii "pe surse" din dosarul său, iar Petru Becheru a publicat pe Facebook materiale ameninţătoare la adresa ei.

Mai amintim că după ce Lia Olguţa Vasilescu a încercat să-l decredibilizeze pe Becheru, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a înaintat Inspecţiei Judiciare o cerere a procurorilor anticorupţie de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de declaraţiile şi materialele lansate de către primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne