Macovei: Este o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru grupul de crimă organizată PSD&ALDE

CSM şi Parchetul General trebuie să ia atitudine după ce şefa DNA s-a plâns că, în timpul controlului dispus de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, s-ar fi căutat şi verificat anumite dosare, a opinat europarlamentarul Monica Macovei.
Monica Macovei
Monica Macovei (Monica Macovei)

Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să clarifice urgent dacă membrii echipei de control a Inspecţiei Judiciare din CSM au avut misiunea de a verifica stadiul sau informaţii din anumite dosare aflate în lucru la DNA, a atras atenţia, în cadrul unui comunicat de presă, europarlamentarul Monica Macovei.

"Procurorul şef al DNA a declarat că unii inspectori au uitat un bilet, pe care erau notate numere de dosare aflate în lucru la DNA. Ce au făcut aceşti inspectori cu informaţiile obţinute din dosarele DNA? Pot fi inclusiv fapte penale la mijloc. Cercetează cineva această informaţie foarte gravă? Parchetul General s-a sesizat? Nu cred că acum se mai poate îndoi cineva de miza mutării Inspecţiei Judiciare sub control politic: accesul la informaţii din dosarele în lucru şi şantajarea magistraţilor.", a declarat Macovei.

Europarlamentarul acuză coaliţia PSD-ALDE că, alături de aliaţii lor politici şi de afaceri, intenţionează "să omoare" instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi.

"În această bătălie, în care PSD&ALDE şi aliaţii lor politici şi de afaceri vor să omoare DNA, ca să continue să fure fără frică bucăţi din România şi bani din buzunarul oamenilor, şi în care unii membri CSM au refuzat dezbaterea internă şi votul în cazul comunicatului public al şefului Inspecţiei Judiciare a CSM prin care acesta a fost de acord cu subjugarea politică a justiţiei imediat cum ministrul Toader a anunţat trecerea Inspecţiei Judiciare la Minister, românii cinstiţi aşteaptă adevăruri de la CSM şi de la Parchet, pentru că independenţa justiţiei este dreptul lor la o justiţie independentă de politic", a precizat Macovei.

Potrivit fostului ministru, PSD&ALDE tocmai au stabilit că vor prelua în Parlament proiectul de modificare a legilor justiţiei de la Tudorel Toader.

"Pare evident că Guvernul şi majoritatea parlamentară s-au înţeles să le treacă. În Parlament au majoritate şi vor subjuga justiţia, chiar dacă peste jumătate din numărul magistraţilor a scris şi semnat împotriva schimbării legilor justiţiei - şi în fiecare zi semnează tot mai mulţi - şi chiar dacă avizul CSM pentru modificarea legilor justiţiei a fost negativ. Este o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru grupul autointitulat de crimă organizată, PSD&ALDE, şi prietenii lor corupţi şi lucrează acum fără perdea. Oamenii, dreptatea şi justiţia trebuie să iasă învingători, pentru că politicienii de la guvernare sunt în slujba minciunii şi a dorinţei nestăvilite de a scăpa de justiţie şi de magistraţii independenţi. Visul lor este corupţia şi coşmarul este anti-corupţia", a subliniat Macovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne