Macovei: Jandarmii nu au voie să oprească un protest de stradă cu bâte şi gaze lacrimogene

Monica Macovei, europarlamentar PDL
Monica Macovei, europarlamentar PDL (Epoch Times România)

Europarlamentarul Monica Macovei vine în apărarea protestatarilor care au ieşit în stradă să ceară demisia Guvernului, şi condamnă acţiunea jandarmilor care au folosit „bâte şi gaze lacrimogene” asupra lor, cerând în acelaşi timp demisia premierului Victor Ponta.

„Ponta nu ar mai trebui să fie astăzi prim-ministru după acţiunea jandarmilor care au atacat cu gaze lacrimogene participanţii la o manifestaţie care cerea demisia premierului. Forţele de ordine îi pot izola pe cei care denaturează un miting prin violenţă, însă nu au voie să oprească un protest de stradă cu bâte şi gaze lacrimogene”, a scris luni, pe blogul personal, europarlamentarul Monica Macovei.

„Când politicienii de la putere se consideră supra-oameni şi îşi fac super-legi, oamenii au dreptul să demonstreze împotriva măsurilor Guvernului şi dispreţului Parlamentului”, a adăugat Macovei.

În acelaşi timp, Macovei a amintit de modificarea Codului Penal care a dat liber infracţiunilor politicienilor.

„Ponta trebuie să nu mai fie astăzi prim-ministru şi pentru că a dat undă verde furtului şi corupţiei politicienilor prin modificarea Codului Penal, lăsând primarii sau miniştrii să încheie contracte cu propriile firme, golind buzunarele cetăţenilor, pentru că astfel de contracte costă întotdeauna mai mult”, a precizat aceasta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne