Marian Ivan (OPTAR): Destui biciclişti au semnalat că poliţiştii încalcă Codul Rutier şi aplică amenzi (interviu, video)

(Mario Tama / Getty Images)

Un biciclist din Bucureşti, Sebastian Zengry a povestit, joi, pe blogul “Despre voi”, cum un autovehicul al Poliţiei Rutiere aproape că l-a lovit cu maşina, cu toate că circula legal, pe prima bandă a carosabilului. Mai mult, unul dintre poliţişti a vrut să-l amendeze pe acesta. Ultima parte a dialogului cu poliţistul a fost filmată de biciclist cu telefonul mobil.

“Ieri treceam cu bicicleta prin Piaţa Alba Iulia (pentru cei care nu o ştiu e un mare cerc cu parcări pe margini), dinspre Bulevardul Unirii spre Decebal, frumos, calm şi liniştit, regulamentar, pe dreapta. Şi totul a fost frumos până când o Dacie aparţinând vajnicei Poliţii Române a intrat în intersecţie de pe Bulevardul Decebal şi m-a depăşit pe dreapta – deşi eram pe prima bandă – trecând foarte aproape de mine. Aveau cam 40 km/h dar puteau să aibă şi 20, nu se trece aşa aproape de o bicicletă. Şoferul luase pur si simplu curba aiurea şi a făcut prea brusc stânga ca să o redreseze. Aşa e când eşti poliţist şi nu-ţi dă nimeni amendă pentru cum conduci”, scrie Sebastian Zengry pe blogul menţionat mai sus.

Biciclistul susţine că a încercat să vorbească cu echipajul de poliţie, dar că aceştia nu au vrut să oprească maşina în care se aflau. Astfel, singura modalitate de a-i opri la care s-a gândit Sebastian Zengry a fost să plaseze bicicleta în faţa autovehicului.

Ulterior, poliţiştii, care în primă instanţă au refuzat să se legitimeze, i-au reproşat acestuia că circulă pe şosea, deşi bicicliştii au voie să circule pe prima bandă a carosabilului, cât mai aproape de trotuar, conform Codului Rutier.

“Art. 100. - Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete şi celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse şi pe acostament în sensul de mers, dacă circulaţia se poate face fără pericol”, se arată în Codul Rutier.

Biciclistul a mai povestit cum, după lungi discuţii cu poliţiştii, agentul Iulian Dimancea, de la Secţia 12 de Poliţie a vrut să-i dea o amendă între 200 şi 1.000 de lei pentru “circul făcut în intersecţie”. Totuşi, biclistul nu a vrut să semneze procesul verbal de contravenţie.

Sebastian Zengry scrie pe blog că va aştepta să primeasă amenda la domiciliu “scrisă în absenţa mea şi dată pentru un motiv nedeclarat”, apoi o va contesta şi pe urmă va face o plângere ambilor poliţişti “pentru abuz în serviciu”.

La finalul postării de pe blog biciclistul a precizat că “dacă aveam o pistă de biciclete pe stradă şi o legislaţie în acest sens cum s-a tot cerut, acest incident se rezolva simplu, sau nici măcar nu avea loc. Dar până una alta, peste o bicicletă poate da oricine. Chiar şi Poliţia Română”.

În acest context, un reporter Epoch Times a stat de vorbă cu Marian Ivan, membru fondator al Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), care ne-a declarat că nu se poate pronunţa specific asupra acestui caz, atâta vreme cât nu are “o probă clară a ceea ce s-a întâmplat acolo”, dar că există destule situaţii semnalate de biciclişti “în care poliţiştii într-adevăr încalcă Codul Rutier şi aplică amenzi”.

Totodată, Marian Ivan a precizat că aşteaptă soluţionarea în instanţă a unei alte amenzi de 420 de lei dată de poliţişti biciclistului şi blogger-ului Ariel Constantinof, în noiembrie 2012, pentru că a circulat cu bicicleta pe carosabil, cu toate că indicatoarele “Interzis bicicliştilor” fac referire la pistele de pe trotuar care au fost desfiinţate.

Epoch Times redă pentru cititorii noştri interviul integral cu Marian Ivan, membru fondator al OPTAR.

***

Reporter Epoch Times: Un biciclist bucureştean a povestit, joi, pe un blog că era să fie lovit de un echipaj de poliţie, deşi circula regulamentar, pe prima bandă a carosabilului. Deşi a încercat să vorbească cu poliţişti, aceştia i-au dat o amendă pentru “circul în intersecţie”. Cum comentaţi astfel de situaţii în care poliţia face abuzuri în serviciu şi ce ar trebui făcut pentru ca astfel de fenomene să nu se mai repete?

Marian Ivan: În primul rând am primit şi eu informaţia de la acel domn, dar nu îmi permit să comentez atâta timp cât nu am o probă clară la ce s-a întâmplat acolo.

Biciclistul a şi filmat cu telefonul mobil o parte din conversaţia lui cu poliţistul.

N-am apucat să văd filmul, dar oricum nu este neapărat obligatoriu să reprezinte şi ce s-a întâmplat acolo. În general, noi nu suntem de acord cu multe din ceea ce face administraţia, faptul că există poliţişti care încă nu ştiu că pistele au fost desfiinţate, faptul că nu se aplică legea în privinţa siguranţei rutiere la intersecţii, mă refer la maşinile parcate, la chioşcuri amplasate ilegal şi aşa mai departe.

Până când Primăria nu este capabilă să respecte legea, cred că n-ar avea dreptul să le spună oamenilor să respecte legea. Au mai fost semnalate cazuri similare, mai ales în perioada în care au fost desfiinţate pistele pe trotuar şi sunt biciclişti care au fost amendaţi, unii dintre aceştia invocând că poliţiştii nu au înţeles bine dacă semnul “interzis bicicliştilor” se referă la trotuar sau carosabil.

Nu, din punct de vedere al poziţiei ei au aplicat ce scrie în lege. Mă refer la acel semn de interzis. Acolo este vorba de cu totul altceva. Acolo cei de la Administraţia Străzilor au încălcat legea, iar poliţiştii de pe stradă au trebuie să aplice ce au aplicat ei. Este treaba superiorilor lor de la birouri să rezolve această problemă pe care alţii n-o rezolvă.

Mai sunt şi alte situaţii semnalate de oameni în care poliţiştii într-adevăr încalcă Codul Rutier şi aplică amenzi, nu ştiu pe principii pentru că n-am văzut respectivele amenzi, dar ele ne-au fost sesizate, însă nu ştiu ce au scris ei acolo în documente. Deci abuzuri pot să existe tot timpul.

Noi de exemplu, aşteptăm prima amendă să se rezolve în instanţă. Aşteptăm opinia tribunalului înainte de a ne apuca să facem comentarii.

La ce amendă faceţi referire? La cea luată recent de acest biciclist sau este una mai veche?

Este prima amendă, dacă ţineţi minte, când s-a făcut scandal pe bulevardul Lascăr Catargiu, un poliţist a aplicat o amendă unui biciclist pentru că circula pe carosabil, luând în considerare acel semn de circulaţie “Interzis bicicliştilor”, când de fapt era pentru trotuar, dar cei de la Administraţia Străzilor l-au montat ilegal.

Este vorba despre cazul semnalat pe blogul lui Ariel Constantinof, în noiembrie 2012?

Da.

Da, dar în cazul acelui biciclist ştiu că unele lucruri chiar nu erau conforme Codului Rutier şi anume nu avea claxon, frâne pe roti şi stop pe spate.

Amenda a fost dată pentru altceva.

Înseamnă că restul lucrurilor au fost invocate ulterior de poliţistul de la Rutieră?

Nu am date, dar în general ce rămâne în document scris aia este amenda.

Referitor la protestul bicicliştilor “Nu vrem piste pe trotuar” ce a avut loc în urmă cu două săptămâni, care au fost rezultate acestuia? A avut vreo reacţie primarul general, Sorin Oprescu? Au mai existat discuţii între Optar şi reprezentanţii municipalităţii?

O reacţie scrisă la protest nu a existat.Erau nişte discuţii care au continuat în perioada asta. A fost acea întâlnire cu primarul înainte de protest care însă pe noi nu ne-a mulţumit deoarece nu a rezolvat problema. După protest noi am depus o cerere pentru creşterea siguranţei bicicliştilor în trafic prin semnalizarea şi aplicarea unor benzi de ghidaj în preajma intersecţiilor. Este vorba de 20, 50 de metri înainte de intersecţie prin care să se arate pe carosabil că şi bicicliştii circulă pe acolo şi să se facă şi nişte puncte de acumulare în faţa maşinilor.

În general siguranţa rutieră este legată de vizibilitate. De asta, în general, se lasă loc doi metri în faţa maşinilor pentru ca bicicliştii să ajungă în faţa lor, iar şoferii să-i vadă prin parbriz, unde au vizibilitate maxima.

Acea propunere a fost dată Comisiei Tehnice de Circulaţie. Cei de acolo au spus că obligatoriu, având în vedere reacţiile primarului au nevoie de acordul lui, pentru că dânsul nu este specialist, iar astăzi (vineri, 5 aprilie 2013 – n.r.) va fi o întâlnire mare unde nu ştiu exact ce se va discuta la Primărie. Am fost şi noi invitaţi.

Şi întâlnirea de vineri de la Primărie este în mod expres legată de pistele pentru biciclişti sau va fi doar unul dintre subiectele abordate?

Nu am o ordine de zi. La ultima întâlnire se stabiliseră că vor cerceta, vor face studii, dar întrucât nu avem ordinea de zi nu ştim exact ce se va vorbi, dar ştiu că au fost invitate multe departamente din Primărie, Poliţia Locală, Poliţia Rutieră, Administraţia Străzilor. N-am lista în faţă, dar au fost mulţi şi trei ONG-uri.

Cine ar trebui să se ocupe de proiectul pistelor pentru biciclişti, să facă un studio de fezabilitate, pentru că în cazul pistelor de pe trotuar, în prezent desfiinţate, au fost constatat o serie de nereguli de abia după ce au fost realizate?

Atâta timp cât Primăria şi Administraţia Străzilor refuză să pună la dispoziţie documentele, noi nu ştim exact cine e de vină, de unde a plecat greşeala. Ştim sigur cine este de vină pentru că, indiferent cine ar fi făcut greşeala, Administraţia Străzilor nu trebuia să semneze documentul de recepţie, pentru că pistele au fost desfiinţate tocmai din acest motiv, deoarece avizele eliberate încălcau legea.

De unde a plecat greşeala? Nu ştim. De exemplu, astăzi dacă se va invoca faptul că trebuie să facem studiile, o să cer studiile din 2008 şi 2011, pentru că acolo s-au făcut nişte studii pe sume foarte mari de peste 200.000 de euro fiecare, însă nu ştiu dacă acele studii au spus că nu se pot face piste sau au spus că se pot face. Deci noi nu cunoaştem acele documente pentru că se refuză să ni se dea la dispoziţie.

Prin urmare nu există niciun fel de transparenţă din partea instituţiilor?

Exact. Aceeaşi problemă o avem şi cu recepţia pistelor. Noi cerem să vedem ce s-a recepţionat pentru că în avizele eliberate se povesteşte despre stâlpişori, despre indicatoare, despre coborârea bordurilor, despre parcări pentru biciclete, lucruri care nu se regăsesc. Asta înseamnă ori că au fost plătite fără ca ele să fi existat vreodată, ori că nici măcar în proiectul, la sumele acestea exorbitante, 150.000 de euro pe kilometru, nu au fost prevăzute.

Până nu avem acele documente noi nu ştim exact pentru ce s-a plătit. Este posibil să se fi plătit pentru lucruri care nu s-au executat şi n-au existat niciodată sau din contră, însă până atunci nu putem să emitem o opinie.

Credeţi că aceşti bani este posibil să fi intrat în buzunarul municipalităţii sau al Administraţiei Străzilor, în condiţiile în care proiectul nu a fost realizat?

Este evident vorba de corupţie aici, pentru că în august 2012 noi solicitasem deja poliţiei să ceară desfiinţarea. Ei o ceruseră Administraţiei Străzilor şi, cu toate că poliţia a stat pe capul lor, Administraţia Străzilor în septembrie 2012 a recepţionat alte 29 de trasee cu exact aceleaşi probleme.

Deci aici este vorba clar de corupţie, iar faptul că toate instituţiile statului îi protejează, se pare că este vorba despre toate partidele politice.
Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu va participa la întâlnirea de vineri, de la sediul Primăriei Generale?

Având în vedere că se desfăşoară după sfârşitul programului, şi îi cunosc pe funcţionarii de acolo care la ora 16.00 părăsesc instituţia, cred că da. Cred. În invitaţie nu există şi numele domnului Oprescu.

Ce alte proiecte are Optar care se adresează bicicliştilor?

Astăzi (vineri, 5 aprilie 2013 – n.r.) le vom pune pe toate în faţa Primăriei şi le vom cere un parteneriat cu ei, dacă le sprijină sau nu. Până nu avem toate datele complete încă nu pot să fac public detaliile proiectelor, dar ele există şi chiar vor transforma Bucureştiul dacă vor fi aplicate.

Cam în cât timp credeţi că Bucureştiul va ajunge să aibă trafic civilizat, în care toţi participanţii la trafic să fie respectaţi, inclusiv bicicliştii, cum se întâmplă în alte capitale europene?

Dacă există colaborare şi dacă există interes de a face ceva bun pentru oraşul ăsta, până la sfârşitul toamnei, ar putea ca în Bucureşti să existe o reţea coerentă, foarte ieftină şi pentru biciclişti şi pentru pietoni. Deci eu estimez că în şase luni s-ar putea să se întâmple lucrul acesta, dacă există sprijin şi într-adevăr există interes.

Senzaţia mea este, urmărind şi ce propuneri face Primăria şi cam despre ce discută, să tragă de timp. Cât mai mult să tragă de timp. Să propună super studii, super investiţii care de fapt nu sunt necesare. Trebuie doar inteligenţă, iar noi vrem să vrem să venim cu partea asta de inteligenţă şi să le oferim un proiect gratuit. Practic va fi un amplu proiect de voluntariat, dar lăsaţi-mă să vedem reacţia şi până nu semnăm şi un document cu ei, încă nu spunem nimic.

Întâlnirea va fi una diplomatică. Nu se va ajunge la un document scris, pentru că nu vreau să cad în plasa celorlalte ONG-uri care au crezut pe cuvânt şi pe urmă au fost păcălite. Mie în general îmi place să văd documente. Aşa lucrează ei, aşa trebuie să lucrez şi eu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii