Matei Dobrovie: Andrei Năstase va câştiga în turul 2, putând conta pe voturile lui Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă

Matei Dobrovie
Matei Dobrovie (Epoch Times România)

Alegerile locale din Republica Moldova au avut un rezultat previzibil în primul tur, consideră deputatul român, Matei Dobrovie. Mai mult decât atât, Dobrovie s-a arătat sigur că la Chişinău, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, va câştiga în turul 2, putând conta pe voturile lui Octavian Ţîcu, Dorin Chirtoacă şi pe mobilizarea unei părţi a celor care nu au participat la vot.

În acest context, parlamentarul român a ţinut să adauge că Năstase merită din plin acest mandat care i-a fost furat de regimul Plahotniuc, prin invalidarea alegerilor de anul 2018, urându-i totodată „succes în turul 2 şi să facă din Chişinău un oraş cu adevărat european, în care calitatea vieţii să fie bună”.

„La Orhei şi Bălţi, omul lui Şor şi controversatul Renato Usatîi au câştigat detaşat din primul tur, deşi pe lângă concerte şi pomeni, aceştia nu au făcut nimic pentru dezvoltarea comunităţilor lor. Nici după ce Ilan Şor a fugit din ţară, de frica judecăţii pentru furtul miliardului, acesta nu a pierdut sprijinul orheienilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a politicianului român.

Dobrovie a mai specificat că şi în unele oraşe precum Taraclia au fost aleşi candidaţi din Partidul Şor, care figurează în raportul Kroll ca participanţi la furtul miliardului, astfel că Guvernul Maia Sandu trebuie să găsească mijloace de a se adresa şi acestor cetăţeni pe care sărăcia îi face vulnerabili faţă de mafioţi şi populişti, şi pentru a-i scoate din acest cerc vicios.

„Îmi doresc ca toţi cei aleşi să răspundă nevoilor concrete ale comunităţilor şi să facă tot ce pot pentru cetăţeni”, a conchis deputatul PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe