Medvedev: Rusia ar putea să-şi închidă spaţiul aerian pentru Occident

Fostul premier rus Dmitri Medvedev.
Fostul premier rus Dmitri Medvedev. (ADALBERTO ROQUE / AFP / Getty Images)

În fiecare săptămână, sute de zboruri din Marea Britanie şi alte ţări europene spre ţările asiatice ar putea fi perturbate dacă Rusia îşi va închide spaţiul aerian pentru operatorii de transport occidentali ca răspuns la noile sancţiuni ale Uniunii Europene în contextul crizei din Ucraina, a notat luni The Telegraph.

Mişcarea, care ar mări costurile pentru pasageri forţând liniile aeriene să folosească o rută chiar mai lungă decât cea din timpul Războiului Rece, a fost semnalată de Dmitri Medvedev, premierul Rusiei, în timp ce UE pregăteşte o listă detaliată de companii şi indivizi care vor suferi restricţii în afacerile cu Europa.

”Sper că partenerii noştri vor fi mai deştepţi. Dacă aceste sancţiuni sunt legate de energie sau dacă limitează şi mai mult sectorul nostru financiar, va trebui să răspundem asimetric”, a declarat Medvedev pentru Vedomosti.

”Noi avansăm deoarece avem relaţii de prietenie cu partenerii noştri şi de aceea cerul deasupra Rusiei este deschis pentru zboruri. Dar dacă ei pun limite asupra noastră, noi vom fi obligaţi să răspundem”.

Sursele din industria aviaţiei au declarat că restricţionarea spaţiului aerian rus va însemna zboruri mai lungi către sud-estul Asiei în particular, şi costuri de drum mai mari în timp ce serviciile aeriene vor transfera costul combustibilului suplimentar în preţul biletelor.

”Clar că asta va însemna recalcularea unor zboruri”, a declarat un expert al industriei aviatice din Germania. Lufthansa, cea mai mare linie aeriană a ţării, probabil că va fi lovită cel mai tare.

”Va mări durata zborurilor şi apoi există întrebarea ce se va întâmpla cu zborurile în Rusia – ar putea înceta conectivitatea. Va fi ca un pas premergător războiului să întrerupă toată conectivitatea şi zborurile pe deasupra”, a mai adăugat acesta.

O sursă din aviaţia britanică a declarat: ”La sfârşitul zilei, am mai fost în această situaţie înainte, atunci când spaţiul aerian sovietic a fost închis”.

Liniile aeriene americane vor putea să calculeze mult mai uşor noile zboruri care vor evita regiunea decât omologii lor europeni, au declarat surse din industrie.

Din 1.600 de zboruri operate de 39 de linii aeriene din estul Munţilor Urali între 29 iulie şi 6 august, aproximativ jumătate erau operate de avioane ale UE şi 469 dintre zboruri au fost împărţite de Lufthansa şi Air France/KLM, potrivit datelor Flightradar24.

British Airways a avut 93 de zboruri deasupra Siberiei săptămâna trecută, incluzând zboruri din Londra spre Tokyo, Seul şi Hong Kong, a raportat Bloomberg.

Medvedev a sugerat că nu este prea târziu ca Occidentul să evite blocarea spaţiului aerian rus, care ar forţa ”multe linii aeriene” să intre în faliment. ”Asta este o poveste neplăcută. Vrem doar ca partenerii noştri să realizeze un anumit lucru”, a declarat acesta.

”Sancţiunile cu siguranţă nu vor aduce pacea în Ucraina. Vor lovi cu mult pe lângă ţintă iar o majoritate absolută a politicienilor realizează acest lucru”, a mai susţinut premierul rus.

Bruxelles a anunţat că ar putea revizui sancţiunile dacă Rusia încetează să sprijine forţele separatiste, iar armistiţiul din Ucraina rezistă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe