MERS: Rata mortalităţii 30%, 282 de victime în Arabia Saudită

Coronavirusul MERS
Coronavirusul MERS (AP Photo/National Institute for Allergy and Infectious Diseases via The Canadian Press)
Epoch Times România
04.06.2014

Arabia Saudită declară că există confirmarea că 282 de persoane au murit de virusul MERS, cu aproape 100 de persoane în plus faţă de cât se credea iniţial.

Datele au fost obţinute în urma trecerii în revistă, la nivel naţional, a statisticilor spitalelor din 2012, când a apărut virusul, şi până acum.

Ministrul secretar de stat al Sănătăţii, criticat pentru felul în care a făcut faţă crizei, a fost demis luni.

Cazuri de infectare cu virusul MERS, pentru care încă nu se cunoaşte niciun remediu, au fost confirmate în aproape alte 12 ţări.

Autorităţile saudite afirmă că există 688 de cazuri confirmate de infectare cu MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu) în regat. Înainte de revizuirea datelor se credea că numărul cazurilor se ridică la 575.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii saudit, Tariq Madani, a declarat că în ciuda cifrelor revizuite, la momentul actual contractează boala mai puţine persoane.

„Deşi revizuirea a scos la iveală cazurile confirmate care trebuiau adăugate (la statistică - n.r.), totuşi, în ultimele săptămâni, suntem martorii scăderii numărului de cazuri noi înregistrate”, a afirmat acesta.

Ministrul Sănătăţii saudit a indicat că dintre cei infectaţi 53 încă mai erau sub tratament.

Arabia Saudită a înregistrat cel mai mare număr de infecţii cu MERS.

Virusul face parte din aceeaşi familie cu gripa comună, dar poate duce la insuficienţă renală şi pneumonie.

Au mai fost confirmate cazuri şi în Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Italia, Tunisia, Egipt, Marea Britanie şi recent şi în SUA.

Se suspectează că principala sursă de infecţie pentru oameni sunt cămilele. Autorităţile saudite îi îndeamnă pe oameni să poarte măşti protectoare când intră în contact cu animalele.

Guvernul saudit a fost criticat pentru modul în care a gestionat erupţia bolii. Criticii au acuzat faptul că a fost respins suportul ştiinţific extern, care ar fi putut ajuta la oprirea răspândirii virusului, potrivit BBC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor