Michael Schumacher, în stare stabilă, pentru prima dată după accident

Michael Schumacher
Michael Schumacher (Stuart Franklin / Bongarts / Getty Images)

Starea lui Michael Schumacher, aflat în comă indusă de pe 29 decembrie, în urma unui grav accident de schi, este stabilă, a declarat Sabine Kehm, managerul fostului campion de Formula 1.

Este pentru prima oară de la accidentul de schi când starea lui Schumacher nu mai este descrisă ca fiind ''critică."

''Familia lui Michael Schumacher este foarte fericită şi mulţumită de muncă echipei de doctori care îl îngrijesc pe Michel şi are deplină încredere în ei. Starea lui Michael este stabilă'', a spus managerul Sabine Kehm.

Reamintim că pe 29 decembrie fostul campion mondial de formula I a suferit un accident de schi în Alpii francezi. Reconstituirea accidentului a arătat că schiurile lui Schumacher au lovit o stâncă, ascunsă în zăpadă, acesta pierzându-şi echilibrul. Campionul mondial de la Formula 1 a căzut, alunecând, lovindu-se cu capul de o piatră care se afla la aproximativ 3 metri mai în jos pe pantă.

Scena accidentului a fi fost filmată de o cameră video pe care pilotul şi-o montase pe casca de schi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe